Un posibil efect al loteriei bonurilor fiscale

Un posibil efect al loteriei bonurilor fiscale
Publicat de Valentin Vioreanu la 16 aprilie 2015, 16:03

O ordonanţă foarte periculoasă pentru stabilitatea bugetului ţării pe următorii ani a fost aprobată de Executivul Grindeanu în aceeaşi seară în care Ordonanţa 13 aducea modificări la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Deși abia începută, Loteria bonurilor fiscale a fost declarată un succes de Ministerul Finanțelor Publice. Încă nu știm exact ce sistem de evaluare folosește ministerul, dar, oricare ar fi aceasta, cred că este prea devreme pentru a da un astfel de diagnostic. Mai ales că loteria bonurilor fiscale are loc în același timp cu ofensiva Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care a declanșat controale la comercianții mici și mijlocii. Atât “morcovul”, cât și “bățul” lucrează în același timp și, astfel, este imposibil de idenficat care dintre cele două are impactul mai mare.

Totuși, mă aștept ca și acest episod din ofensiva ANAF să se termine și să rămânem doar cu loteria bonurilor fiscale. Ce mă interesează este răspunsul pieței.

Având în vedere că dureză 90 de zile din momentul în care se anunță bonurile fiscale câștigătoare și până în momentul în care se face plata și, mai ales, considerând valorea foarte mică a câștigului, în condițiile în care sunt câteva mii de bonuri câștigătoare care trebuie să împartă premiul de un milion de lei, mă aștept la o reacție puternică din partea pieței. De exemplu, în momentul în care un client cere un bon fiscal este posibil sa i se ofere un discount pe loc dacă “uită” de bon. Astfel, clientul are opțiunea să accepte astăzi o plată sau să își încerce norocul la un premiu modest cu plata în viitor. O să fie interesant de observat.

O astfel de soluție nu rezolvă problema principală pe care o au cei care plătesc taxe: consideră plata taxelor o experiență negativă. Până acum nu am văzut nicio propunere din partea politicienilor care să încerce să schimbe aceasta percepție pentru plătitorul de taxe. Până atunci nu mă aștept la un efect major al loteriei bonurilor fiscale dacă măsurăm efectul relativ la evaziunea fiscală.

Aș mai remarca faptul că în câteva zile s-au depus peste 4.000 de cereri pentru 1.000 de bonuri fiscale câștigatoare în programul loteriei fiscale. Și perioada de depunere încă nu s-a încheiat. Toate aceste mii de cereri trebuie verificate. Știam eu că angajații Ministerului Finanțelor au mult timp liber, dar nu credeam că situația este așa de gravă!

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.