Un nou virus descoperit în Brazilia! Este ceva unic în natură! Cât de periculos este pentru om
Într-o perioadă în care omenirea întreagă este în alertă din cauza coronavirusului plecat din China, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou virus în Brazilia, iar modul în care este acesta alcătuit nu poate fi deocamdată înţeles, spune aceştia. Despre ce este vorba şi ce pericol reprezintă acest nou virus pentru oameni?
Oamenii de ştiinţă au identificat un virus misterios în Brazilia, al cărui genom este aproape în totalitate nou. Botezat Yaravirus brasiliensis, după Yara, o zeiţă acvatică din mitologia amazoniană, virusul are în compoziţie gene care, în proporţie de 90%, nu au mai fost întâlnite până acum în natură.
Origine şi evoluţie necunoscute deocamdată
Acest virus a fost descoperit de cercetători în apele Lacului Pampulha, un lac artificial din oraşul brazilian Belo Horizonte.
Virusul, descoperit într-o amoebă, constituie o nouă linie genetică cu o origine şi evoluţie necunoscute deocamdată, a precizat echipa de cercetători care îl studiază în acest moment.
Din analizele efectuate până acum, se pare că Yaravirus nu este o formă de virus gigant. Virusurile gigant prezintă un pericol extrem pentru oameni, pentru au capacitatea de a-şi repara, replica sau transcrie ADN-ul, având astfel capacitatea să reziste antidoturilor. Yaravirusul nu prezintă un pericol pentru om, spun cercetătorii, dar trebuie studiat în continuare, pentru a putea înţelege mai bine apariţia şi evoluţia acestor forme de viaţă, scrie romaniatv.net.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





