A fost descoperită o nouă grupă sanguină. Anunțul a fost făcut la 15 ani după ce cercetătorii au primit o probă de sânge de la un pacient care era supus unor teste de rutină, înainte de o intervenție chirurgicală, a anunțat Institutul Francez de Transfuzie Sanguină (EFS).

„EFS tocmai a descoperit al 48-lea sistem de grupe sanguine din lume!”, a declarat agenția într-un comunicat pe rețeaua de socializare LinkedIn. „Această descoperire a fost recunoscută oficial, la începutul lunii iunie, la Milano de către Societatea Internațională de Transfuzie de Sânge (ISBT)”, se spune în comunicatul citat de Sciencealert.com

A fost descoperită o nouă grupă sanguină. Asociația științifică descoperise până acum 47 de sisteme de grupe sanguine. Thierry Peyrard, biolog medical la EFS implicat în acest caz, a declarat pentru AFP că un anticorp „foarte neobișnuit” a fost descoperit pentru prima dată la pacient în 2011.

A fost descoperită o nouă grupă sanguină: Gwada negativ

Cu toate acestea, resursele de la acea vreme nu au permis cercetări suplimentare, a adăugat el.

Oamenii de știință au reușit, în sfârșit, să dezlege misterul, în 2019, datorită „secvențierii ADN de mare randament”, care a evidențiat o mutație genetică, a spus Peyrard.

Pacienta, care avea 54 de ani la momentul respectiv și locuia la Paris, era supusă unor teste de rutină, înainte de operație, când a fost detectat anticorpul necunoscut, a spus Peyrard.

Singurul caz cunoscut din lume

Această femeie este, fără îndoială, singurul caz cunoscut din lume, a spus expertul. Peyrard a spus că femeia a moștenit grupa sanguină de la tatăl și mama sa, care aveau fiecare gena mutantă.

”Gwada negativ” se referă la originile pacientei

Numele „Gwada negativ”, care se referă la originile pacientei și „sună bine în toate limbile”, a fost popular printre experți, a spus Peyrard.

Sistemul de grupe sanguine ABO a fost descoperit pentru prima dată la începutul anilor 1900. Datorită secvențierii ADN-ului, descoperirea unor noi grupe sanguine s-a accelerat în ultimii ani.

Peyrard și colegii săi speră acum să găsească alte persoane cu aceeași grupă sanguină.

„Descoperirea unor noi grupe sanguine înseamnă oferirea unui nivel mai bun de îngrijire pacienților cu grupe sanguine rare”, a declarat EFS.

Grupa de sânge descrie prezenţa şi absenţa combinaţiilor de proteine ​​şi zaharuri care acoperă suprafeţele celulelor roşii din sânge: antigenele. Deşi pot servi diferitelor scopuri, corpul nostru foloseşte în general aceste antigene de suprafaţă celulară ca markeri de identificare cu care să se apere de potenţialii invadatori dăunători.

Cele patru grupe de sânge majore cunoscute sunt: A, B, 0 şi AB

Grupa de sânge poate determina celulele imune să atace celulele nepotrivite, aşa cum se întâmplă în cazurile în care grupele de sânge sunt incompatibile.

Cele patru grupe de sânge majore cunoscute sunt: A, B, 0 şi AB, şi factor rhesus (Rh) pozitiv sau negativ, ca urmare a importanţei lor cruciale în transfuziile de sânge, dar există mai multe modalităţi de grupare a celulelor roşii din sânge pe baza antigenelor de suprafaţă celulară (substanţă care induce un răspuns imun specific din partea organismului) şi variantele acestora.