Un val de transformări profunde este anunțat în sistemul sanitar românesc, odată cu publicarea noului Program de Guvernare. Reforma preconizată până în 2030 nu mai vizează simple ajustări punctuale, ci o redimensionare structurală, centrată pe eficiență, responsabilizare și digitalizare, cu efecte directe asupra spitalelor, medicilor și pacienților. Măsurile sunt dure, dar clare: se reduce cu 20% numărul de paturi pentru spitalizare continuă, se introduce plata medicilor în funcție de performanță, iar concediile medicale vor fi drastic monitorizate, scrie Gândul.ro.
„Acces echitabil la servicii de sănătate” și „dezvoltarea asistenței medicale primare și comunitare” sunt reperele declarate. În realitate, reformele anunțate sugerează o reconfigurare profundă a arhitecturii de putere și resurse din sistemul de sănătate.
Spitale cu mai puține paturi și mai mult control managerial
Până în 2030, spitalele din România vor trece printr-un amplu proces de restructurare. „Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20%” este una dintre măsurile-cheie. Se vizează conversia unităților sanitare ineficiente sau cu grad redus de ocupare în ambulatorii, centre de recuperare sau spitale de îngrijiri paliative.
În același timp, managementul spitalicesc va fi întărit, iar controlul academic va fi diminuat. Șefii de secții nu vor mai fi numiți de universități, ci direct de manageri, pe baza unor contracte de performanță. Se vor introduce consorții de spitale și achiziții comune de materiale, ceea ce sugerează o intenție de centralizare și optimizare financiară.
Plata medicilor și strategia prin care performanța înlocuiește rutina
Un punct sensibil este reforma modului de remunerare a medicilor. „Plata în funcție de performanță pentru medici” devine noua paradigmă. În traducere liberă, sistemul „plătim pentru prezență” este înlocuit cu un model în care indicatorii de performanță vor influența direct veniturile.
Această abordare poate genera polarizare. Pe de o parte, introduce stimulente pentru eficiență și rezultate medicale. Pe de altă parte, riscă să penalizeze medici care lucrează în condiții dificile, fără infrastructura adecvată pentru performanță.
De asemenea, sporurile vor fi reduse în spitalele cu datorii, iar personalul medical care lucrează în paralel, în timpul programului de stat, în unități private, va fi sancționat cu desfacerea contractului de muncă.
CASS pentru toți, inclusiv pentru pensiile mari
Un alt pilon major al reformei vizează sustenabilitatea financiară a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În prezent, doar 6,3 milioane de persoane contribuie la sistem, pentru un total de 16,6 milioane de beneficiari. Guvernul își propune creșterea bazei de contribuabili cu 20%, prin eliminarea excepțiilor și extinderea aplicării CASS și asupra pensiilor mari.
Se elimină și scutirea de contribuție pentru toate concediile medicale. Totodată, „concediile medicale fictive” vor fi descurajate prin controale extinse, atât asupra medicilor, cât și a beneficiarilor.
Reglementare mai strictă pentru sectorul privat
Noile politici introduc reguli stricte și pentru furnizorii privați de servicii medicale care doresc să încheie contracte cu CNAS. Aceștia vor trebui să asigure că minim 80% din personal este angajat cu normă întreagă. În plus, rezidenții care învață în sistemul privat vor fi plătiți parțial de unitatea medicală, nu integral de stat.

Centrele de permanență din mediul urban vor fi reduse, iar fondurile CNAS vor fi alocate cu o mai mare prudență și prioritizare. „Folosirea eficientă a bugetelor CNAS” devine un criteriu esențial pentru orice investiție viitoare.
Strategie urmărește spitale moderne, centre rurale, medicină de familie în prim-plan
Deși măsurile restrictive atrag atenția, Guvernul mizează și pe dezvoltare. Se promit investiții în spitale regionale noi, modernizarea clădirilor existente, digitalizarea parcursului pacientului și implementarea dosarelor electronice de sănătate.
În zonele rurale, vor fi construite centre medicale comunitare integrate, dotate cu telemedicină, cabinete stomatologice și farmacii. Pentru a atrage medici de familie în aceste regiuni, se vor acorda bonificații, locuințe de serviciu și bugete de practică.
„Definirea și finanțarea unui pachet de instalare și retenție pentru medici” este un pas semnificativ pentru combaterea dezechilibrului geografic al resurselor umane din sănătate.
Medicamente, prevenție și îngrijiri paliative
Guvernul își propune creșterea ponderii medicamentelor generice, respectarea ghidurilor de tratament și modificarea modului de evaluare a compensării medicamentelor.
Se va stimula industria farmaceutică autohtonă prin măsuri fiscale, cu accent pe producerea medicamentelor critice și a materiilor prime. În paralel, vor fi accelerate programele de screening, dezvoltate centre de prevenție și adicție, iar îngrijirea paliativă, inclusiv pentru copii, va primi finanțare suplimentară.