„Dublul standard este ceva real, nu este Mickey Mouse”, a spus Cristea. „Opt grupuri politice în Parlamentul European, patru mainstream, domnul (Dara Murphy, PPE – n.r.), eu (PSE), liberalii şi ECR, restul sunt un pic extravaganţi, mai antisistem. Opt preşedinţi de grupuri politice în PE. Din ăştia opt ştiţi câţi sunt din Europa Centrală şi de Est? Aud? Zero”, a spus Andi Cristea.

„Dublul standard. În Parlamentul European am avut un raport important, l-a gestionat o colegă din Cehia, şi a fost votat şi de socialişti şi de PPE. Era împotriva standardului dublu aplicat medicamentelor, alimentelor, mai ales pe clivajul est-vest. Cum spunem noi, în România, Vestul cu şmecheria, Estul cu puşcăria. Nu, aici e vorba despre medicamente cu mai puţine substanţe active în est şi mai multe, în vest. Acum, mingea e în terenul Comisiei Europene”, a spus Cristea. „Ce face domnul Juncker?”, s-a adresat el lui Murphy.

La dezbaterea despre Uniunea Europeană, la Forumul Eurosfat, moderată de Ramona Ianuș, au participat: Dharmendra Kanani (director strategic Friends of Europe), Dara Murphy (vicepresedinte si director de campanie, Partidul Popular European), Michal Berg (membru al Comitetului executiv, Partidul Verzilor Europeni), Daniel Berg (candidat la alegerile europarlamentare, membru al boardului Momentum) si Andi Cristea (Partidul Socialistilor Europeni).

Andi Cristea a continuat pe un alt subiect:

„Colegii mei cei mai buni din facultate nu lucrează pentru statul român, ci în privat, sau au plecat din ţară”.

Acesta a spus că, dacă ar fi rămas, situația în România ar fi una mai bună. Murphy i-a dat replica, legat de dublul standard:

„Va fi o schimbare. Nu ştim dacă britanicii vor pleca sau nu. Trebuie să ne lămurim şi noi cu ce avem de făcut. Cred că teama de o dominaţie germano-franceză este exagerată. Este timpul pentru ţări medii şi mari să facă un pas înainte”, dând exemplu ţări ca Polonia, Spania şi Italia.

Lui Cristea i-a spus: „Mă mir că pune problema aşa, când propriul lui partid blochează candidatura unui român la postul de procuror-şef european (Laura Codruţa Kovesi, n.r.). Partidul de guvernământ nu mai e în inima politicii europene. Îi felicit pe socialişti pentru asta”, scrie Adevarul.ro.