Aparatul, un ATR 72, care a plecat din Pisa (nord), s-a oprit în iarbă, uşor înclinat pe o parte şi cu trenul de aterizare rupt, au declarat pompierii şi autorităţile aeroportuare. Anchetatorii încearcă să stabilească cu exactitate circumstanţele accidentului, dar cele două ipoteze privilegiate sunt rafalele puternice de vânt şi ploaia care au făcut dificilă aterizarea sau o eroare de pilotaj.

Aeroportul Roma-Fiumicino a fost lovit de vânturi puternice sâmbătă seară. El a rămas deschis traficului, dar una dintre piste a fost închisă.
Toți cei 46 de pasageri și 4 membri ai echipajului au părăsit avionul pe ușile din spate. Cinci pasageri și 1 membru al echipajului au avut nevoie de îngrijiri medicale, unul fiind transportat la spital pentru fractură la bazin, potrivit agenţiei italiene Ansa.
”Carpatair operează de la începutul anului 2012, cu două aeronave aflate în proprietatea sa, zboruri domestice pentru compania Alitalia, în baza unui contract pe termen lung. Comandantul zborului are o experiență de 18.550 de ore de zbor, din care 9.600 pe ATR, tipul de avion implicat în accident”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit mass-media italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat în ultimele luni în urma mai multor incidente.
La 22 ianuarie, un aparat al companiei ce asigura linia Roma-Ancona a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona la scurt timp după decolare. Pe 5 ianuarie, un avion ce a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-au obligat pe pasageri să recurgă la măştile de oxigen.

Pe 10 ianuarie, compania a negat într-un comunicat o lipsă de fiabilitate, denunţând o ”campanie mediatică” alimentată de ”sindicatele italiene ale piloţilor”, nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.

Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură de asemenea legătura Roma-Bologna din ianuarie.
"Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme suferite de această companie. De altfel, am alertat autorităţile din domeniul aviaţiei civile dar nu am primit un răspuns", a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel naţional al sindicatului Uil Trasporti, pentru canalul de televiziune SkyTg24.

Carpatair a câştigat în februarie 2012 o licitaţie pentru a asigura anumite zboruri interne ale Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

Te-ar putea interesa și: