Brazilia a avut o poziţie prudentă de neutralitate, care a caracterizat în aceste cazuri politica sa internaţională. Dar preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, prin firea sa un om echilibrat, nu a avut rezerve în a-l primi pe şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy. "Aici nu expropriem, domnule preşedinte Rajoy", a fost comentariul său, după ce a afirmat că întreprinderile spaniole nu vor avea surprize în Columbia, deoarece "aici se respectă regulile jocului".
Astfel se conturează o situaţie în care Argentina se poate găsi într-o stare de izolare. În memoria posibililor investitori încă mai este prezent marele moratoriu din 2001, în care ţara a decretat default în cea mai mare parte a datoriilor sale. Acela era un moment dramatic în istoria argentiniană, în care atât politica, cât şi economia ajunseseră pe fundul prăpastiei – după cum s-a văzut prin rapida succesiune a trei preşedinţi. Atunci a început dinastia Kirchner, cu o doză de îndrăzneală care a surprins lumea, dar care, pentru argetinieni însemna o redobândire a unei părţi a mândriei lor rănite.
De atunci încolo, Argentina s-a menţinut la mal, cu reparaţii doar parţiale către creditorii săi; dar a fost avantajată (ca şi Brazilia) de o perioadă extrem de favorabilă de schimburi comerciale – materii-prime precum soia atingând o apreciere inedită. Mai mulţi ani la rând ţara a ajuns să crească cu rate asiatice.
Ar fi fost momentul să pună bazele viitorului, pentru a relativă revenire la realitate.
Dar imediat a început să funcţioneze un sindrom care vine din vremurile lui Perón – un tip de politică demagogică, al cărei scop aproape unic este perpetuarea la putere. În loc să se îndrepte spre realităţile economice şi politice, kirchnerismul lui Néstor, căruia i-a succedat Cristina, a mizat pe negarea persistentă a evidenţelor. A fost ignorată ameninarea inflaţiei. Guvernul a practicat o politică de subvenţii, care, dacă îi aducea dividende politice, ruina bazele economiei.
Astfel se ajunge la tabloul actual. Considerabil slăbit "vântul din spate" care însufleţea creşterea economică, odată risipite excedentele din balanţa comercială, este clar că modelul kirchnerist nu se susţine pe temeliile pe care era plasat. Dar în loc să facă necesara mea culpa, guvernul doamnei Kirchner dublează miza: îşi face adversari interni şi externi, comportându-se cu o impulsivitate care trece dincolo de evaluările raţionale. Preţul va fi plătit chiar de argentinieni.
SURSA: Rador
Un act pe care lumea civilizată îl califică drept furt
Argentina se vede într-o situaţie jenantă pe plan internaţional ca urmare a deciziei sale de a expropria compania petrolieră YFP, al cărei control acţionariat era deţinut de spaniolii de la Repsol. În confruntarea sa cu ţara sud-americană, guvernul spaniol a primit sprijinul clar al Uniunii Europene. "Wall Street Journal" a publicat un editorial foarte dur la adresa "unui act pe care lumea civilizată îl califică drept furt".
