Copreședintele AUR, George Simion sare în apărarea senatoarei Diana Şoşoacă, după ce președintele a intervenit în scandalul dintre aceasta și jurnalista din Italia, Lucia Goracci. Simion se arată revoltat de reacția președintelui Klaus Iohannis și lansează acuzații grave la adresa acestuia.

În opinia lui George Simion, tot ceea ce se întâmplă în cazul scandalului dintre senatoare şi reporterul din Italia, precum și intervenția președintelui este de „noaptea minții”.

George Simion: Președintele de obicei este inexistent

„Avea de-a face cu un preşedinte care timp de şapte ani nu a făcut absolut nimic. S-a întâmplat un balamuc într-un apartament din Drumul Taberei și intervine un preşedinte care de obicei este inexistent şi plecat mai tot timpul la golf. E de noaptea minţii. E de noaptea minții și ce se întâmplă în momentul de faţă cu ambasadele. Ambasada Italiei, Ambasada Americii care ne spune cine ar trebui să fie judecător și cine nu în România.

Am văzut Ambasada Franței care era nemulțumită de Protecția Consumatorului şi de ce se întâmplă cu preţul energiei în România. Nu avem autorităţi. Peștele de la cap se împute, de la domnul preşedinte, de la ministrul de Externe care nu-i cheamă pe acești ambasadori să dea socoteală. Avem un sistem foarte bolnav, dar măcar din ce în ce mai multi demnitari au învățat să joace golf”, a declarat liderul AUR la România TV.

Liderul AUR, convins că totul a fost plănuit

George Simion este aproape convins că respectivii jurnaliști de la Rai Uno au venit de fapt în România doar cu gândul de a face scandal. El a spus că acei reporteri l-ar fi contactat și pe el, dar au refuzat o întrevedere la Palatul Parlamentului.

„Sunt 99% convins de faptul că acei jurnaliști au venit pentru scandal. Acei jurnaliști au încercat să ma contacteze și pe mine. Le-am spus că putem discuta, îi programasem pentru ziua de vineri la Palatul Parlamentului împreună cu jurnaliştii de la The Telegraph. În Casa Poporului nu cred ca şi-ar fi permis sa facă scandal, cred că de asta au și refuzat. Cred că toți avem de învățat din acest scandal”, a mai spus George Simion, potrivit sursei citate.