În luna noiembrie, mai întâi pe piața turcă și apoi, progresiv, în alte 40 de state, un nou model Fiat va intra în vânzare. Urmaș al conceptului Aegea, prezentat în acest an la expoziția auto de la Istambul, modelul Tipo – numele a fost confirmat pe 12 octombrie de italieni – este considerat de Alfredo Altavilla, directorul operațional al grupului Fiat Chrysler Automobiles (FCA) în Europa, „un test pentru piață pentru că segmentul din care face parte, în speță, nu există”. Referindu-se, conform AutomotiveNews Europe, la o zonă accesibilă a segmentului compact, oficialul italian pare să uite că acolo se flă deja de ani buni modelul Logan al cuplului franco-român Dacia. Mai mult chiar, în ultimii ani, în aceeași zonă de piață activează și frații Peugeot 301 – Citroen C-Elysee.

În ciuda memoriei scurte a lui Altavilla, diferențele de dimensiuni dintre cele trei moedel enunțate și nou Tipo sunt infime. Astfel, Logan are 4,34 m lungime, 1,73 m lățime, 1,51 m înălțime și un ampatament de 2,63 m. În același timp, modelele grupului PSA Peugeot-Citroen au o lungime de 4,44 m, o lățime de 1,74 m, o înălțime de 1,46 m și un ampatament de 2,65 m. Prin urmare, modelul Fiat Tipo, cu dimensiuni de 4,51 / 1,78 / 1,48 / 2,64 nu poate fi catalogat decât ca un vehicul din acceași categorie, la îngemănarea dintre segmentele subcompact (B) și compact (C). Mai mult sau mai puțin importante pentru clienți, aceste detalii vin la pachet cu un impresionant spațiu pentru bagaje de 510 l pentru Logan și Tipo și de 506 pentru 301 și C-Elysee.

Mult mai interesantă va fi lupta dintre aceste patru modele la capitolul preț. Deși italienii nu au dezvăluit încă prețul de bază, este de așteptat ca acesta să depășească 11.000 de euro. Pentru comparație, prețurile de catalog pentru Peugeot 301 pornesc de la 11.790 euro (Active 1.2 PureTech – 82 CP), pentru Citroen C-Elysee de la 9.784 euro (Attraction 1.2 PureTech – 82 CP) , iar pentru Dacia Logan de la 7.090 euro (Acces 1.2 – 73 CP).

Fiat Tipo va fi echipat cu o gamă de propulsoare compusă din două motoare diesel și două alimentate cu benzină, toate vând puteri între 95 CP și 120 CP. Vehiculul a fost dezvoltat de la centru de cercetare turco-italian din Bursa și este produs la uzina Tofaș din Turcia.

Numele tipo a mai fost utilizat de Fiat între 1988 și 1995 pentru un vehicul cu o lungime de 3,95 m destinat familiilor. Lansat inițial în varianta hatchback cu cinci uși, acesta aprimit, odată cu facelift-ul din 1993, o variantă cu trei uși. Modelul Tipo a fost înlocuit în gama Fiat, în 1995 de Bravo.