A venit criza, dar hotelierii noştri au continuat să explice că turistul român nu vrea şi pace servicii all inclusive; el vrea doar note de plată unde să poată fi încărcat fără milă.

Multă vreme, înainte şi după 1989, turismul, mai ales cel de pe litoral, era afacerea ideală: nu contau calitatea serviciilor, divertismentul, nu conta nici că erai jecmănit în absolut orice loc trebuia să plăteşti ceva, turistul venea ca musca la miere. Era de neconceput concediul fără un sejur la mare, iar banii nu prea permiteau proiecte de vacanţă în ţări străine. Tot anii ’90 au fost aceia în care s-a desăvârşit jaful total prin celebrele locaţii de gestiune, promovate de Dan Matei Agathon, adică invitaţia de a exploata la sânge un activ, fără a investi nimic.

O vreme a mers. Cu banii încasaţi din îmbulzeala celor trei luni de vară se putea trăi tot anul. Nu era nevoie nici să te îngrijeşti de ceea ce-şi doreşte clientul, nici de calitatea mâncării, nici dacă erau gândaci în camera de hotel şi nici dacă manelele răsunau toată noaptea. Banul venea ca la jocuri mecanice.

Vremurile au trecut, românii au văzut ce înseamnă un all inclusive la turci, au constatat prin experienţe proprii cam ce raport calitate-preţ se poate găsi la bulgari, au întâlnit ospătari care nu-ţi dublează nota de plată dacă nu eşti atent şi au început să compare. Peste toate astea, a mai venit şi criza. Hotelierii noştri au continuat să explice că turistul român nu vrea şi pace servicii all inclusive; el vrea doar note de plată unde poate fi încărcat fără milă. În această vară, lucrurile par să stea altfel. În mijlocul sezonului, clienţii nu se mai îmbulzesc pe litoral. Doar în weekend aglomeraţia mai aminteşte de vremurile de altădată. Aşa se face că, în vârf de sezon, se vorbeşte despre scăderi de tarife. Criza poate fi o explicaţie, dar tot în acest timp hotelurile turceşti sunt pline ochi. Şi criză este şi în Turcia.

Turismul nu poate relansa economia românească; lipsa infrastructurii, dar mai ales calitatea serviciilor nu vor putea fi suplinite de peisaje frumoase şi climă blândă. Primii care sancţionează turismul românesc sunt tocmai românii: anul trecut, mai mult de un milion de români au ales să‑şi petreacă tot concediul în străinătate. Turistul român a încetat să mai fie captiv; acum poate să compare pârtiile de ski din Austria cu ceea ce numim pârtie la Poiana Braşov (unde este chiar mai scump decât în Austria) sau un all inclusive turcesc cu micii şi berea la halbă de la Mamaia. Naţionalismul nu mai poate fi un argument pentru a accepta servicii proaste şi scumpe. Turismul românesc plăteşte acum pentru toate greşelile din trecut şi pentru lăcomia celor care au pus mâna pe hotelurile construite pe vremea lui Ceauşescu. Criza poate fi un bun moment de răscruce dacă întreprinzătorii din turism vor înţelege că succesul nu înseamnă ca în fiecare vară să ai un profit atât de mare încât să nu mai fii nevoit sa munceşti toată viaţa. Moderaţia poate schimba perspectiva…

Te-ar putea interesa și: