TROOPER: „REGENEZA”, 28 FEBRUARIE 2026 & INVITAT SPECIAL: BLAZE BAYLEY (EX IRON MAIDEN). Întoarcere spre viitor, spre trecutul care va fi

TROOPER: „REGENEZA”, 28 FEBRUARIE 2026 & INVITAT SPECIAL: BLAZE BAYLEY (EX IRON MAIDEN). Întoarcere spre viitor, spre trecutul care va fi
Publicat de Alexandra Iana la 30 iulie 2025, 18:50

TROOPER revine la Sala Palatului în data de 28 februarie 2026. „Regeneza” va aduce în fața publicului un concept inedit și o trecere prin întreaga discografie a formației. Trooper promite un concert plin de energie și de emoție. După două concerte sold out pe scena Sălii Palatului, fanilor formației li se pregătește o nouă producție de top. Invitatul celor de la Trooper este nimeni altul decât BLAZE BAYLEY, vocea IRON MAIDEN din perioada 1994–1999. Blaze va urca pe scenă alături de proiectul său solo pentru un recital în forță, chiar înaintea concertului Trooper.

Coiotuʼ a declarat: „Este un moment de transformare și totodată de întoarcere la rădăcinile noastre spirituale, un moment în care ne amintim cine am fost până să fim Trooper, ca să știm cine vom fi de aici înainte. Lucrurile se schimbă radical în lumea largă și în lumea noastră mică. Este paradoxal, simt că o luăm de la capăt într-un fel, dar în același timp continuăm ceea ce am început în 1992, acum 34 de ani, când am compus prima noastră piesă, „Frica de moarte”. Nu ne mai este frică de moarte, dar nici de viață. Formația Trooper nu se teme de îmbătrânire conceptuală și nici de moarte muzicală. Știm că Trooper va dăinui dincolo de noi, știm că am creat muzică vie, care a atins cu adevărat sufletele și a schimbat vieți. Este straniu cumva că am început existența în muzică și în compoziție cu o piesă ca de final, în care ne întrebam, deși aveam 12, respectiv 14 ani, ce simte un om la sfârșit. Acum simțim că, muzical, nu îmbătrânim niciodată. Muzica noastră este mereu în noi și, prin cei care ne ascultă în orice zi obișnuită din viața lor sau în momentele esențiale, simt că o să trăim veșnic. Faptul că Blaze a acceptat să facă parte din acest concert-eveniment înseamnă enorm pentru noi. Am pornit la drum fiind fani Iron Maiden, iar planetele s-au așezat în așa fel, încât să avem mereu alături de noi muzica acestor giganți. Blaze este 

În cei 30 de ani de carieră, Trooper a lansat 12 albume de studio, a cântat pentru mai mult de 1.000.000 de oameni, în peste 1.000 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.

Blaze Bayley este cunoscut publicului larg ca fiind solistul trupei Iron Maiden în perioada 1994–1999. Primul concert al legendarei trupe de heavy metal Iron Maiden în România l-a avut drept solist pe Bayley. Blaze a înregistrat două albume de studio alături de celebra trupă britanică: „The X Factor” și „Virtual XI”. După plecarea din Iron Maiden, Blaze și-a lansat o solidă carieră solo, concretizată în 11 albume și sute de concerte în toată lumea.

Bilete disponibile pe bilete.kimaro.ro și în rețeaua getin.ro începând de la 79,99 lei.

Un eveniment KIMARO Entertainment susținut de Rock FM.

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.