Trei sferturi dintre români preferă Turcia, Grecia și Egipt! Și-au rezervat deja vacanțele pentru vara viitoare

Trei sferturi dintre români preferă Turcia, Grecia și Egipt! Și-au rezervat deja vacanțele pentru vara viitoare
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 18 noiembrie 2019, 13:12

Trei sferturi dintre românii care au rezervat vacanțe pe durata Târgului de Turism au ales sejururi pentru vara viitoare. Turcia, Grecia și Egipt sunt destinațiile preferate.

Comportamentul turistului român s-a schimbat substanțial în ultima perioadă, astfel că, dacă în urmă cu câțiva ani, cei care vizitau ediția de toamnă a Târgului de Turism căutau îndeosebi pachete turistice pentru sărbătorile de iarnă, la ediția de anul acesta cei mai mulți au achiziționat vacanțe pentru vara viitoare. Astfel, primele trei poziții în clasamentul destinațiilor preferate de cei care și-au rezervat o vacanță pe durata celor patru zile ale târgului sunt ocupate de Turcia (Antalya), Grecia și Egipt, arată bilanțul făcut de Christian Tour, cel mai mare turoperator din România.

“Ofertele Early Booking și discounturile speciale de Black Friday i-au atras pe români la standul Christian Tour de la Târgul de Turism, precum și în sediile agenției din întreaga țară, unde au fost disponibile aceleași reduceri ca la Romexpo. În cele patru zile ale Târgului, eveniment care s-a desfășurat în perioada 14-17 noiembrie, peste 9.000 de persoane și-au rezervat vacanțe din oferta turoperatorului, valoarea totală a rezervărilor făcute depășind patru milioane de euro”, au declarat reprezentanții agenției.

Topul destinațiilor externe alese de cei care au cumpărat vacanțe de la Christian Tour este condus de Turcia, în special Antalya, urmată de Grecia, Egipt, Bulgaria, Tunisia și Spania, destinații către care (cu excepția Bulgariei) agenția va opera zboruri charter în sezonul estival 2020 de pe principalele aeroporturi din țară.

Pe lângă sejururile de tip sun&beach, românii au cumpărat în cele patru zile și circuite culturale, foarte solicitate fiind cele în Israel, Italia, Spania, Țările Nordice, Turcia și Egipt. De asemenea, cererea pentru circuite în destinații exotice a fost în creștere.

“Pe durata târgului, au fost rezervate vacanțe în Etiopia, Mongolia, Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, Tanzania, Uzbekistan, Vietnam, Costa Rica, India și China. De altfel, cel mai scump pachet vândut la Târgul de Turism a fost un circuit de 11 nopți pe Coasta de Vest a SUA, pentru care s-au plătit aproape 15.000 de euro”, reiese din bilanțul Christian Tour.

Tendința de a cumpăra din timp vacanța de vară s-a manifestat și în cazul celor care s-au hotărât să-și petreacă concediul din 2020 pe litoralul românesc, pachetele în stațiunile de la Marea Neagră fiind cele mai căutate pe durata
târgului, unde turiștii au putut să le achiziționeze inclusiv cu tichete de vacanță.

Topul destinațiilor interne căutate la târg este completat de stațiunile balneare, în special Băile Felix, și de stațiunile montane, solicitate mai ales pentru Revelion. “În ceea ce privește profilul turistului care s-a oprit la standul Christian Tour la târg, ofertele variate în foarte multe destinații au atras atât familii cu copii, interesate mai ales de sejururi pentru vara viitoare, cât și seniori al căror interes a fost mai ridicat pentru circuite culturale cu autocarul sau avionul”, concluzionează agenția.

Agenția Christian Tour, înființată în 1997 și deținută de Cristian Pandel, este cel mai mare turoperator de pe piața românească. Compania este prezentă atât în țară, prin cele peste 50 de sedii proprii și francize, cât și în străinătate, în Republica Moldova, Serbia, Polonia, Grecia, Turcia, Spania și SUA.

În 2018, turoperatorul a avut vânzări de 85 de milioane de euro, iar la începutul acestui an, Christian Tour a majorat polița de asigurare la 5 milioane de euro, ceea ce reprezintă un record în acest domeniu.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.