În urma „pedepselor“ primite de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Asirom a devenit mai atentă în raportările financiare, iar Asiban şi-a îmbunătăţit indicatorii de solvabilitate. Ardaf, încă în administrare specială, îşi va revizui nivelul preţurilor la CASCO, începând cu decembrie, şi ar putea vinde unele active.

Cele trei companii avertizate de CSA deţin împreună aproape un sfert din piaţa asigurărilor generale. Deşi Asirom şi Asiban au evitat o situaţie neplăcută, prin măsurile urgente luate în ultimele săptămâni, Ardaf încă mai aşteaptă majorarea de capital propusă pentru perioada 20-29 decembrie. Specialiştii sunt însă de părere că trebuie făcut mult mai mult pentru a fi competitiv în asigurări, în mediul concurenţial de azi. Astfel, asigurătorii ar trebui să reanalizeze fiecare produs din punctul de vedere al rentabilităţii, să aibă un control sever al costurilor de administrare, să înceteze rapid politicile de marketing de tip „dumping“, dar şi să se lupte pentru identificarea unor produse sau pieţe noi. Cert este faptul, că rata daunei a crescut destul de mult pe segmentul de asigurări auto, Casco şi RCA, dar şi la asigurările de credite. „Nu toţi asigurătorii au curajul să majoreze primele de asigurare. După ce Allianz-Ţiriac a ridicat preţurile la CASCO pentru şoferii cu risc înalt de accident, Asiban şi Asirom nu au mai acordat reduceri aşa de uşor. Au început să se mai „civilizeze“ şi să urmărească ideea de profitabilitate pe fiecare linie de asigurare“, spune Gheorghe Grad, directorul companiei de brokeraj în asigurări SRBA.

Anul trecut, Allianz-Ţiriac a înregistrat o rată a daunei de peste 100% pentru clienţii persoane fizice. Ulterior, compania a început să calculeze primele pentru asigurarea CASCO în funcţie de profilul de risc al şoferului.
De la 1 decembrie, Ardaf îşi va majora tarifele la Casco în medie cu circa 30%. „Vom calcula noile tarife pe fundamente actuariale, diferenţiat în funcţie de fiecare şofer. Deşi preţurile se vor majora în general, unii asiguraţi vor plăti chiar mai puţin pentru CASCO“, spune Radu Cocea, administratorul special al Ardaf. Pentru a evita falimentul, societatea va încerca a treia majorare de capital din ultimele patru luni. Ardaf va încerca să strângă de la acţionari 28,5 milioane de euro, vărsarea banilor urmând să aibă loc până pe data de 29 decembrie a acestui an. La mijlocul lunii iulie, compania a fost plasată sub administrare specială de către CSA, în urma deprecierii indicatorilor de solvabilitate. Ultimele două tentative de majorare a capitalului s-au încheiat cu un aport de numai 3,5 milioane de euro, faţă de minimul necesar de 31 milioane de euro. Deşi omul de afaceri Ovidiu Tender are în prezent 56% din titlurile Ardaf, în ultima vreme au apărut tot mai multe zvonuri privind o eventuală preluare a societăţii. „Ardaf va fi preluată, mai devreme sau mai târziu, orice s-ar întâmpla la următoarea majorare de capital.

Eu cred că aceasta va fi una de succes. Dacă nu va reuşi, o alternativă de salvare a Ardaf ar fi restrângerea activităţii şi vânzarea unor active“, spune Cocea. Compania a realizat, de asemenea, un studiu de reducere treptată a costurilor, pe o perioadă de trei ani. CSA a închis, săptămâna trecută, procedurile de redresare financiară în cazul Asirom şi Asiban. Rămâne de văzut ce efecte vor avea aceste măsuri atât pentru asiguraţii celor două companii, cât şi pentru managementul acestora. „Apreciem conduita prudenţială a CSA, de altfel în respectul legii“, spune Boris Schneider, director general al Asirom. „Am putea înregistra anumite efecte negative pentru companie, însă doar pe termen scurt şi fără urmări semnificative. Pe termen lung, o astfel de atitudine nu poate decât avea efecte benefice asupra pieţei, prin consolidarea societăţilor şi creşterea încrederii clienţilor în sistemul asigurărilor“, adaugă acesta. Conducerea Asirom speră ca subscrierile să atingă suma de circa 190 de milioane de euro, la final de an, după ce în primele nouă luni, compania înregistrase prime brute subscrise de 134 de milioane de euro şi un profit de 285.000 de euro. De asemenea, Asirom intenţionează să intre, de anul viitor, pe piaţa pensiilor private, prin societatea Asirom-Concordia.

„De vreme ce autoritatea CSA se manifestă din timp, nu cred că va fi afectată încrederea populaţiei în asigurări, cu atât mai puţin în noul sistem de pensii private“, spune Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. „CSA a tras un semnal de alarmă şi a arătat că nu este de glumit cu piaţa de asigurări. Riscurile trebuie cotate corespunzător. Dacă vreţi, mai puţin marketing şi mai mult actuariat“, crede Gheorghe Grad. Ultimele măsuri de sancţionare date de CSA asigurătorilor sunt considerate preventive şi corecte de majoritatea jucătorilor din piaţă, inclusiv de către cei „pedepsiţi“.  

Trei cu probleme

ARDAF, aflată sub administrare specială a CSA, va încerca să îşi majoreze capitalul social, pentru a treia oară în ultimele patru luni, încercând să atragă 28,5 milioane de euro, până pe 29 decembrie. Ardaf riscă falimentul, dar se aşteaptă o preluare a societăţii în scurt timp.

ASIROM a ieşit, după scurt timp, din procedura de redresare financiară deschisă de CSA, după ce s-a constatat că indicatorii financiari se încadrează în limitele prevăzute de lege. Societatea a întârziat să transmită situaţiile financiare aferente primului semestru.

ASIBAN a scăpat de sancţiunile CSA după ce a operat o majorare de capital de 14,4 milioane de euro şi şi-a îmbunătăţit astfel marja de solvabilitate. Asiban s-a aflat în procedură de redresare financiară din 26 octombrie până pe 22 noiembrie.