De fiecare dată când alegerile sunt aproape, astfel de proiecte care „sună bine“ au tendința de a bate la ușă. Dacă legea va trece și de Camera Deputaților, trăsnaia nu va mai putea fi oprită și se va revărsa, via Monitorul Oficial, în viețile noastre, ale tuturor.  Despre ce vorbim? Vorbim despre intenția de a reintroduce o taxă pe valoare adăugată de 5%, în loc de 24%, pentru anumite produse alimentare considerate „de bază“: pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal, zahărul și produsele expandate din cereale.
Nu cred că există cineva care ar putea explica de ce carnea și laptele sunt de bază, dar ouăle și orezul, nu. Sau de ce avem pe lista cu tarif redus cerealele expandate, dar lipsesc cartofii. Toată discuția ar putea căpăta aspecte comice, á la Caragiale dacă nu ar fi vorba de ceva ce ne poate lovi relativ curând. Să ne amintim că a existat un ministru, Decebal Traian Remeș, care a unificat toate cotele de TVA la 19% în 1999. Acest lucru se petrecea cu mulți ani înaintea scandalului cu palinca și caltaboșii. Rezultatul a fost o relativă creștere a veniturilor și o stabilitate sistemică ce a durat, iată, 12 ani.
Pentru bravii politicieni care se bat pentru aprobarea acestei legi, câteva argumente economice. În primul rând, prețul este stabilit într-o economie de piață de cerere și ofertă, scăderea taxelor nu înseamnă neapărat scăderea prețurilor. De aceea, este de așteptat ca un cost redus cu taxele să se reflecte în principal în profiturile mai mari ale producătorilor de lapte, carne și pâine sau mai probabil ale supermarketurilor. În al doilea rând, evaziunea fiscală în anumite domenii cum este cel al pâinii este de peste 60%, conform unor cifre avansate de Consiliul Concurenței. Problema principală este neînregistrarea pentru plata impozitelor și slaba detectare a evazioniștilor, nu cuantumul efectiv al impozitelor. În al treilea rând, a lua un cod fiscal și a-l face șvaițer prin cote diferențiate, care vor trebui puse în practică de un aparat administrativ îngropat deja de reglementări felurite, este o dovadă uluitoare de lipsă de simț practic.
În general, drumul către iad e pavat cu bune intenții.  Încercarea autorităților de a „para“ această lovitură legislativă a fost jalnică. Este adevărat că se pot pierde sume de la bugetul de stat, însă sumele nu vor fi enorme.
Este adevărat, de asemenea, că legea riscă să atenteze la echilibrul bugetului, însă România nu va da faliment. Problema fundamentală este însă înflorirea evaziunii, prin rebotezarea unor produse. Veți vedea croissante fistichii și batoane scumpe scrise în acte ca produse de panificație, iar pasta de mici trecută în acte ca fiind carne proaspătă. Imaginația românilor este inepuizabilă când vine vorba de ocolirea Fiscului. România va deveni, așadar, o țară și mai veselă, în care impozitele se vor plăti într-un mod și mai diferențiat decât acum. Diferențierea se va face prin șpaga acordată „organului constatator“.

Răzvan Orășanu a fost consilier al primului-ministru (2005-2009)