„Primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la tot parcursul Transylvanian Inn este poveste. Este o poveste scrisă în timp, de trei generații, cu oameni, muncă, eșecuri, revelații și multe zile frumoase. Ce am construit aici este mai mult decât o locație de turism – este un loc de regăsire”, spune cu emoție Laura Cioc, cofondatoare a vilei și fostă corporatistă, care a lăsat în urmă viața de birou pentru a pune umărul la visul tatălui ei.
Din visul tatălui, spre drumul lor
Transylvanian Inn s-a născut în urmă cu peste 20 de ani, într-un moment în care conceptul de „retreat” era aproape necunoscut în România. Tatăl Laurei, un om cu viziune și deschidere spre spiritualitate, își dorea să creeze un loc unde oamenii să se poată odihni „la trup și la minte”, să mănânce bine, să respire aer curat și să se simtă ca acasă. Inițial, fiicele sale priveau visul cu respect, dar din afară – erau prinse în cariere solide în corporații.
„Noi eram atunci în plin parcurs profesional. Ne uitam cu o curiozitate caldă la visul tatălui nostru, care vorbea despre yoga și energie încă de dinainte de ’89. Nici nu bănuiam că acest vis va deveni și drumul nostru”, povestește Laura.
Dar drumul s-a lăsat așezat sub pașii lor. Ambele surori au ieșit din corporație, au revenit în Bran și au început să construiască nu doar o vilă, ci un spațiu cu identitate, răbdare și suflet.
O viziune construită în tihnă
„Viziunea a crescut odată cu noi, cu nevoile și valorile noastre. Tata a venit cu ideea de spațiu pentru suflet. Noi am adus rigoarea, experiența din business, și mai ales dorința de sens, de autenticitate”, spune Laura.
Așa s-a născut un loc care îmbină ospitalitatea sinceră, căldura umană, detaliile atent gândite și o atmosferă greu de redat în fotografii.
Fiecare colț al vilei are o poveste. Fiecare cameră, un capitol. Deserturile au gustul copilăriei. Grădina e gândită pentru tihnă, nu doar pentru priveliște.
„Ne-am dorit ca oaspeții să plece de aici altfel decât au venit: mai liniștiți, mai conectați cu ei înșiși, mai aproape de cine sunt cu adevărat.”
„Mai bine decât acasă”
Asta le spun cel mai des oaspeții la plecare.
„Este expresia care mă emoționează cel mai mult. Știu cât de rar e acel sentiment de relaxare deplină, de a fi primit cu adevărat. Aici, oamenii nu găsesc doar servicii bune, ci găsesc grija aceea profundă – pe care am învățat-o de la mama mea. E ceva ce nu poți copia sau explica, dar o simți.”
Transylvanian Inn a devenit, în timp, o casă pentru mii de oameni care revin an de an. Oameni care vin singuri și pleacă însoțiți de idei, de prieteni noi, de emoții. Sau de cărți.
Biblioteca la Înălțime – locul unde cărțile și liniștea se întâlnesc
Dacă Transylvanian Inn are o inimă simbolică, aceea este fără îndoială Biblioteca la Înălțime. Așezată în cel mai înalt punct al vilei, cu vedere spre munți și lumină caldă toată ziua, biblioteca este un spațiu al reflecției și al liniștii.
„Este ideea mea, copilul meu de suflet. Îmi doream un colț unde oamenii să poată respira altfel. Unde liniștea are glas și cărțile devin punți între gânduri și timp pentru sine.” La început, camera stătea goală. Apoi, Laura a adus primele cărți din biblioteca personală. Le-a pus cu grijă pe rafturi, „ca și cum aș fi pus acolo o parte din mine”.
Apoi s-a întâmplat ceva magic: oaspeții au început să lase și ei cărți. Cu dedicații, cu semne de carte, uneori cu povești. Astăzi sunt peste 3000 de volume. Unele dispar o vreme și revin, ca și cum ar fi plecat într-o călătorie împreună cu cititorul. Toate sunt atinse, citite, iubite.
„Pentru mine, Biblioteca nu este despre obiecte. E despre ce se întâmplă acolo – starea care apare, întâlnirea cu sine, cafeaua băută fără grabă, copilul care citește în balansoar. Este locul unde simt că timpul se dilată, că totul e bine exact așa cum e.”
Turismul cu sens și provocările lui
Deși pare idilic, antreprenoriatul în turism nu este lipsit de provocări. Laura vorbește cu onestitate despre lipsa forței de muncă specializate, despre presiunea standardelor și așteptărilor, dar și despre infrastructura care încă descurajează dezvoltarea turismului în multe zone din România.
„Este o muncă frumoasă, dar solicitantă. Lucrezi cu oameni, cu emoțiile lor, cu așteptările lor – și trebuie să fii prezent. Noi nu facem turism industrial, ci unul aproape artizanal. E obositor, dar profund satisfăcător.”
În același timp, ea observă o transformare reală în comportamentul turiștilor români: tot mai mulți caută experiențe autentice, nu doar confort. Vin pentru liniște, pentru retreaturi, pentru reconectare – și rămân pentru energie.
Familia, moștenirea și viitorul
Transylvanian Inn este un proiect de familie. Alina, sora Laurei, trăiește la Londra, dar revine des în țară, iar implicarea ei se simte în spiritul locului. Copiii celor două surori cresc cu vila în jur – încă neimplicați activ, dar conectați cu povestea.
„Acum știu că ACASĂ nu e doar o adresă. E locul în care ești împăcat cu tine. Vila este unul dintre acele locuri pentru mine. Și cred că și pentru cei care vin aici”, spune Laura.
Despre viitor, ea vorbește cu aceeași sinceritate. Își dorește să scrie, să călătorească mai mult, poate să lanseze un blog. Dar, mai presus de toate, își dorește ca povestea Transylvanian Inn să continue. „Cu sens, cu oameni buni, cu echilibru. Și, poate, cu mai mult timp petrecut în bibliotecă.”
Un refugiu pentru liniște, sens și… reconectare cu sine
Transylvanian Inn este un spațiu în care oamenii vin cu intenția de a petrece timp de calitate – fie în cuplu, fie cu familia, fie, poate, singuri cu gândurile lor. De aceea, retreaturile și evenimentele tematice au devenit o parte esențială din ADN-ul vilei.
„Organizăm cel mai des retreaturi de dezvoltare personală, spiritualitate, yoga și mindfulness. Oamenii vin aici ca să se întoarcă, măcar puțin, către ei înșiși”, spune Laura Cioc.
Facilitatorii care ajung la Transylvanian Inn creează contexte pentru reconectare cu natura, cu echilibrul interior sau cu propria creativitate – în grădina plină de liniște, pe terasa cu vedere spre munți sau în serile tăcute petrecute la foc.
Pe lângă partea spirituală și introspectivă, vila găzduiește și evenimente gastronomice, cine tematice sau ateliere de gătit cu rețete vechi reinterpretate. Totul cu accent pe produse locale, sezonalitate și poveste – pentru că, la Transylvanian Inn, și mâncarea are suflet.
Nu lipsesc nici workshopurile pentru companii. Spațiul este căutat pentru teambuildinguri, ședințe strategice sau tabere de creativitate.
„Companiile își doresc spații autentice, unde să lucreze altfel și să respire altfel. Asta oferim noi – un ritm blând și o atmosferă care te lasă să fii tu, exact așa cum ești.”
„Să plece cu inimile mai ușoare”
Când o întreb ce își dorește să lase oaspeților, Laura nu ezită.
„Mi-aș dori ca oamenii să plece de aici cu inimile un pic mai ușoare. Să nu ia ceva concret, ci o stare. Poate ideea că e ok să încetinești. Să bei o cafea fără grabă, să privești munții în tăcere, să stai de vorbă cu cineva drag sau doar cu tine.”
Este poate și motivul pentru care evenimentele cele mai emoționante nu sunt cele spectaculoase, ci cele intime. Laura povestește cu emoție despre o nuntă restrânsă, cu doar câțiva oameni dragi, în care tatăl miresei a rostit un discurs simplu, dar atât de sincer încât „nu a rămas nimeni cu ochii uscați”. A fost un moment de adevăr, de bucurie autentică, într-un cadru natural care a amplificat totul.
„După nuntă ne-au scris, au revenit, ne-au spus că vor și botezul primului copil tot aici. Asta înseamnă ospitalitate: să faci parte, tăcut, din cele mai frumoase capitole ale altora.”
Când destinația devine o întâlnire cu tine însuți
Povestea Transylvanian Inn este un exemplu de turism cu sens – un tip de ospitalitate care nu se măsoară în stele, ci în stări, amintiri și reconectări.
Într-o Românie în care multe locuri devin doar fundal pentru selfie-uri, sunt și câteva care aleg altceva: să fie spații vii, cu ritm propriu, unde fiecare element – de la micul dejun cu gust de copilărie până la o carte citită în liniște – contribuie la o experiență de regăsire.
Transylvanian Inn oferă timp. Spațiu pentru respirație. Dreptul de a nu face nimic și, tocmai prin asta, de a simți totul. Este un loc unde turismul devine uman, iar o simplă cazare devine o poveste trăită.
Iar într-o lume tot mai obosită, exact asta ajunge să conteze.
