Dennis „Dee Tee” Thomas, cofondator al formației soul-funk Kool & the Gang, a murit sâmbătă, au confirmat reprezentanții săi pentru Variety. Artistul avea 70 de ani. Potrivit unui comunicat de presă, transmis de NBC News, cântărețul a murit „liniștit în somn”, în New Jersey.

Dennis „Dee Tee” Thomas a fost membru original al grupului, în care a cântat la saxofon alto, flaut, percuție și a servit ca „maestru de ceremonii” în timpul concertelor trupei.

Ultima apariție a lui Thomas cu trupa a fost când au început sezonul 2021 al Hollywood Bowl din Los Angeles pe 4 iulie.

Omagiul său a fost prezentat prin hitul lui Kool & the Gang din 1971, „Who’s Gonna Take the Weight”.

Moartea lui Thomas vine aproape un an după ce cofondatorul Ronald ‘Khalis’ Bell a murit în septembrie 2020, la vârsta de 68 de ani.

Kool & the Gang a crescut din rădăcinile jazzului în anii 1960, devenind unul dintre cele mai importante grupuri din anii 1970, amestecând jazz, funk, R&B și pop. Thomas a început trupa cu Robert „Kool” Bell, și prietenii din cartier Robert „Spike” Mickens, Charles Smith, George Brown și Ricky West.

Dennis „Dee Tee” Thomas

Viața și cariera artistului

De-a lungul celor peste 50 de ani de istorie a grupului, Kool & the Gang a câștigat două premii Grammy și șapte premii American Music. Grupul a avut peste 20 de top 10 hituri R&B, nouă top 10 hituri pop și 31 de albume de aur și platină.

Născut pe 9 februarie, 1951 în Orlando, Florida, Thomas a cofondat Kool & the Gang în 1964 alături de frații Ronald Bell și Robert „Kool” Bell, precum și de prietenii Spike Mickens, Ricky Westfield, George Brown și Charles Smith. Denumindu-se mai întâi Jazziacs, trupa și-a creat propria fuziune de jazz, R&B, soul și funk și a devenit în cele din urmă Kool & the Gang, în 1969.

De-a lungul carierei legendare a formației, a câștigat două premii Grammy și șapte premii American Music. Au vândut peste 70 de milioane de albume în întreaga lume și au produs 25 de top hituri de top 10 R&B. Cel mai recent album al lor, „Perfect Union”, a fost lansat anul acesta iar trupa continuă să cânte.

În 2014, formația a câștigat premiul Soul Train Lifetime Achievement Award și a primit o stea pe Walk of Fame la Hollywood în anul următor.

Sursa foto: Dreamstime