Chiar daca seamana, mai degraba, cu un anunt infloritor de la rubrica „matrimoniale”, acestea sunt de fapt conditiile impuse de Ministerul Justitiei pentru a primi o autorizatie de traducator.
O meserie ce dateaza, probabil, de pe vremea povestii cu Turnul Babel, dar pentru care statul roman a gasit o cale legala abia in 1997, promulgand Legea nr. 178, publicata in Monitorul Oficial nr. 305 din 10 noiembrie.
O mare problema in gasirea unui loc de munca platit decent si care sa se ridice la standardele pregatirii lor profesionale o au mai toti absolventii de Filologie. Acesta este motivul pentru care cei mai multi si din ce in ce mai des apeleaza la o alta solutie pentru a-si rotunji veniturile – traducerile autorizate. Ca oricine sa poata practica meseria de translator ori interpret, Ministerul Justitiei a alcatuit un cadru legal de atestare la cerere. Actele necesare intocmirii unui dosar pentru autorizarea ca interpret si/sau traducator se depun intr-un dosar la Ministerul Justitiei, urmand ca, ulterior, atestarea sa fie acordata prin ordin ministerial. Nimic mai simplu.
Cine s-a hotarat sa adune documentele cerute a putut constata ca nu este nevoie decat de putina tenacitate si un spirit cat de cat organizatoric. Din momentul in care dosarul a fost primit insa, a trebuit sa dea dovada si de nitica rabdare. Timpul in care se primeste instiintarea ca este fericitul detinator al unei autorizatii de traducator depinde numai de norocul de a fi nimerit intr-o perioada in care s-au depus mai multe astfel de cereri, ele nefiind, de regula, semnate de catre ministrul justitiei individual, ci printr-un ordin comun. In cel mai bun caz, procesul dureaza trei luni.
O data patalamaua obtinuta, numele traducatorului, inregistrat sub un numar de atestare, apare pe lista instantelor judecatoresti, pe cea a parchetelor de pe langa curtile de apel, pe cea a Ministerului de Interne, a Notarilor Publici si a Uniunii Nationale a Avocatilor. Iar daca toate aceste liste inseamna, de fapt, marirea probabilitatii ca serviciile interpretului sa fie cerute, e bine de stiut ca prezenta in instanta, in urma unei citatii prin care este solicitat traducatorul autorizat, nu este nici pe departe optionala.
Problemele apar, asa cum se intampla de cele mai multe ori, exact acolo unde il doare cel mai mult pe roman, fie el traducator sau nu: remuneratia. Mai precis, imposibilitatea ca munca prestata sa fie platita in cadru legal, daca traducatorul sau interpretul nu este solicitat in instanta printr-un birou de avocatura, ci printr-o persoana fizica. Cei care fac traduceri din limbi de larga circulatie, care au o cerere constanta, pot rezolva problema angajandu-se la o firma, cu un salariu fix. Nu acelasi lucru se intampla si cu interpretii din limbi de circulatie restransa, ca araba, chineza ori japoneza, ale caror servicii, chiar daca sunt mai bine platite, sunt mult mai rar cerute.
Georgeta Precup, translator autorizat din si in limba araba, spune ca piata in acest domeniu pare ca e inca neacoperita. „Straini din toate colturile lumii bat la portile acestor firme. La randul lor, firmele apeleaza la traducatori. Pretul si-l face fiecare, in functie de cerintele traducatorului, de limba si de tariful stabilit de notar.”     

PreTul unei traduceri legalizate conform extrasului din 15 decembrie 2000, publicat de Ministerul de JustiTie
· Pentru persoane fizice – certificat de nastere, casatorie, deces, cazier sau adeverinta suma este de 80.000 lei. In cazul altor documente de o pagina – 150.000 lei.
· Pentru persoanele juridice – 150.000 lei (1 exemplar), 200.000 lei (doua exemplare) si 250.000 lei (3 exemplare)
· Taxe de urgenta – 25% din valoarea tarifului pentru 48 de ore ori la sfarsitul saptamanii sau 50% din valoarea tarifului la trei ore
· Taxe de colationare – 50% din valoarea tarifului obisnuit pentru traducere pe pagini
· Pentru limbile cu grad inalt de dificultate (araba, greaca, chineza, japoneza, olandeza, sarba, bulgara, croata) – 50% majorarea tarifului.