Toyota şi Microsoft vor coopera în privinţa tehnologiei pentru autoturismele conectate la Internet

Toyota şi Microsoft vor coopera în privinţa tehnologiei pentru autoturismele conectate la Internet
Publicat de Elena Mihai la 5 aprilie 2016, 13:14

Toyota Motor va coopera cu gigantul american din domeniul informaticii – Microsoft în vederea îmbunătăţirii serviciilor pe care le-ar putea oferi în viitor în privinţa conexiunii autoturismelor la Internet, potrivit agenţiei EFE.

Conform unui anunţ făcut marţi, într-un comunicat de presă, de producătorul auto nipon, a fost creată o nouă companie, denumită Toyota Connected, care se va ocupa de furnizarea acestor noi servicii şi, pornind de la analiza avansată a datelor din cloud, de dezvoltarea de produse pentru şoferi şi distribuitori.

Compania, situată în statul Texas (SUA) şi cu o capitalizare de circa 5,5 milioane dolari (4,8 milioane euro), este deţinută, în principal, de Toyota Media Service, subsidiară a grupului nipon, şi de Microsoft (5% din acţiuni). Compania înfiinţată de Bill Gates investise anterior în Toyota Media Service, în 2011.

Toyota comercializează deja în Japonia autovehicule conectate la Internet, dar acest serviciu este limitat deocamdată la anumite modele Lexus şi, opţional, pentru gama înaltă. Intenţia producătorului auto este de a creşte numărul de maşini cu sisteme de schimb de date şi de a le comercializa, într-o primă etapă, în SUA şi Japonia. (Sursa: Agerpres)

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.