„Motivele principale pentru care oamenii preferă să facă această achiziție toamna sunt determinate de procesul dificil de debranșare de la sistemul centralizat și faptul că preferă să amâne această acțiune până la scăderea temperaturilor, când și bugetele lor sunt reconfigurate pentru a putea face noi investiții”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Având în vedere că procesul de debranșare poate fi unul anevoios, care poate dura chiar și câteva luni, în funcție de oraș și de procedurile impuse de fiecare furnizor de energie termică, cei ce vor să treacă la un sistem de încălzire propriu demarează formalitățile încă din timpul verii, pentru a avea siguranța că finalizează procesul, înainte de venirea sezonului rece.

„Consumatorii își doresc în continuare reducerea costurilor de încălzire și un confort sporit în propriile locuințe și, în aceste condiții, sunt dispuși să depună eforturile necesare în procesul de debranșare, având astfel dreptul de a decide cum să își încălzească locuințele și cât să plătească pentru acest lucru”, a menționat reprezentantul companiei.
Astfel, unul dintre principalii factori ai acestei evoluții îl constituie creșterea numărului de debranșări în perioada septembrie-noiembrie, față de alte perioade ale anului. Conform datelor ANRSC, în ultimii 3 ani s-au raportat peste 60.000 de debranșări doar în lunile de toamnă, sumă care reprezintă peste 60% din totalul locuințelor deconectate în perioada 2014-2016. 

Situația debranșărilor în lunile de toamnă din ultimii 3 ani

    Număr de debranșări     Număr de debranșări în perioada septembrie-noiembrie    Cotă procentuală
2014               30.884               16.332                                                                          53%
2015               47.726                34.904                                                                         73%
2016               22.375                 9.809                                                                          44%
*Date conform ANRSC.ro

 

În plus, conform reprezentanților Ariston Thermo România, aceleași trei luni coincid și cu o evoluție în volumul de centrale termice comercializate pe piața locală, ceea ce arată că în majoritatea locuințelor debranșate de la sistemul de încălzire este instalată o centrală termică.    

Potrivit companiei, un alt motiv care determină creșterea vânzărilor în această perioadă este numărul din ce în ce mai mare al românilor care își înlocuiesc centralele termice. Întrucât procesul de înlocuire este mult mai rapid decât cel de instalare după debranșare, clienții fac de regulă achiziția atunci când temperaturile încep deja să scadă.

De unde cumpără românii centrale 

Conform unui studiu de piață realizat anul acesta de Ariston Thermo, cei mai mulți utilizatori aleg să-și achiziționeze centrala termică din lanțurile mari de magazine, rețelele specializate de instalații,dar mai ales din magazinele de specialitate, populare datorită proximității și a faptului că oferă servicii conexe, cum este partea de instalare efectivă a centralei și, ulterior, garanție și service. Există, bineînțeles și componenta online, cu o pondere încă mică, dar aflată în creștere în ultimii ani.

„Motivul principal pentru care majoritatea clienților aleg lanțurile mari de magazine și cele specializate este faptul că pot alege dintr-o gamă largă de produse și, pe lângă acest aspect, au și beneficiul unei consilieri de specialitate în alegerea echipamentului potrivit. În plus, tot în aceste locuri pot găsi și accesorii sau piese necesare fie la prima instalare, fie pe durata de viață a centralei”, a completat Drăguleanu. 

Principalii pași pentru alegerea modelului de centrală termică

Potrivit Ariston Thermo România, primul pas în alegerea centralei termice este identificarea modelului potrivit pentru casa utilizatorului. Astfel, o centrală termică cu o putere de 24 kw este potrivită pentru un apartament de până în 150 de metri pătrați, una de 30 kw pentru un imobil de 200 mp, iar una de 35 kw pentru spații de până în 280 mp. 
„Cu toate acestea, recomandăm ca prima achiziție să fie realizată în baza unei discuții cu un consilier specializat, întrucât alegerea potrivită a echipamentului nu se rezumă doar la suprafața locuinței, ci diferă și în funcție de alte aspecte, precum numărul de consumatori sau cantitatea de apă caldă necesară într-o lună”, a adăugat reprezentantul companiei.    

Conform specialiștilor Ariston Thermo, pe lângă aceste aspecte, în alegerea unei centrale mai trebuie să se țină cont și de serviciile de garanție și post garanție oferite de producător, accesibilitatea pieselor de schimb, dar și funcțiile suplimentare ale modelului dorit.