Regiunea Tibet din China a fost astazi redeschisa turistilor straini. Initial, Tibetul a fost inchis in urma cu trei luni, mai exact pe 14 martie, ca urmare a revoltelor anti-chineze din capitala Lhasa.

Autoritatile chineze au permis initial accesul in regiune turistilor autohtoni incepand din 23 aprilie, iar din luna mai si celor din Hong Kong, Macao si Taiwan. Astfel, pana ieri, circa 160 degrupuri de vizitatori au venit in Tibet.

Huang Lihua, directorul agentiei Tibet Tourism Corp. spune ca nu mai este nici un pericol pentru securitatea persoanelor care vor sa viziteze regiunea. Acum, autoritatea pe care o conduce are doua prioritati: sa reprogrameze grupurile de turisti ale caror vacante au fost amanate si apoi sa recurga la o campanie de promovare a obiectivelor turistice din zona, pentru a-i atrage si pe altii.

Si romanii se pot duce in Tibet prin agentiile de turism locale. In general, pachetele de vacanta au preturi intre 1000-2500 euro. Ofertele sunt de trei tipuri: primul prevede un circuit India-Tibet, al doilea este un circuit in care se intra in Tibet dintre restul Chinei, iar al treilea circuit vizeaza muntele Himalaya, cu incursiuni si in Nepal.

Tibetul a primit in 2007 circa patru milioane de vizitatori, cu 60% mai multi decat in 2006. Acestia au generat venituri de aproape 700 milioane dolari, ceea ce reprezinta 14% din PIB-ul regiunii. Din ianuarie pana in 14 martie, in Tibet au venit circa 6.000 de turisti straini si 110.000 de turisti chinezi. Potrivit lui Wang Songping, presedintele Biroului Regional de Turism din Tibet, obiectivele pe 2008 de cinci milioane de turisti si de crestere cu 24% a veniturilor sunt inca realizabile. „Nu ne pare rau, deoarece, de obicei, intervalul ianuarie-aprilie era pentru noi extra-sezon”, a precizat acesta.

Sursa: Xinhua