Nici nu se încheiaseră negocierile privind evitarea vârfului fiscal, că Barack Obama declara în fața unor apropiați de la Casa Albă, în ultima zi a anului: „luna trecută, republicanii din Congres amenințau că nu vor aproba niciodată impozitarea suplimentară a averilor. Și totuși, exact asta au făcut prin semnarea acestui acord.“ Toată lumea a aplaudat.

Într-adevăr, înțelegerea perfectată la începutul acestei luni reprezintă o victorie pentru președinte. Potrivit noilor reglementări, impozitele achitate de 99% din populație rămân la același nivel ca până acum, în timp ce restul de 1% din americani trebuie să suporte creșteri masive de taxe. Pentru prima oară în peste 20 de ani, republicanii au girat, prin votul exprimat în ambele camere ale parlamentului, majorarea impozitelor.
Pentru economie, ultimele evenimente nu reprezintă o victorie. Chiar și în noile condiții, este nevoie de noi tăieri de cheltuieli și de creșteri suplimentare de taxe. Apoi, problema escaladării datoriei publice nu și-a găsit nicio rezolvare. În aceeași cuvântare de mai sus, președintele spunea ironic că, „din păcate, mai avem și un deficit de care trebuie să ne ocupăm“.

Înțelegerea nu a reușit nici să atenueze polarizarea politică și presiunile care au dus la crearea vârfului fiscal – o colecție de creșteri de taxe și de reduceri de costuri programate să intre în vigoare la începutul lui 2013. În privința sechestrului (tăieri automate de cheltuieli la nivelul întregii economii), nu s-a reușit decât o amânare cu două luni. Nu a fost crescut nici plafonul legal de îndatorare, eșec ce va face ca în mai puțin de două luni trezoreria să fie nevoită să suspende emisiunile de bonduri.

„În loc să le demonstrăm companiilor americane că le putem proteja, le dezamăgim iarăși și iarăși“, s-a plâns democratul Tom Carper, unul dintre puținii senatori care au votat împotriva proiectului, amintind că „peste două luni ne vom lovi din nou de criza plafonului datoriilor, iar tulburările vor reapărea“. Un alt parlamentar, de data aceasta republican, Steve LaTourette, a catalogat finalul negocierilor drept „dezgustător, rezultatul minții unor octogenari insomniaci, obligați să voteze în Ajunul Crăciunului“.  

O picătură într-un ocean de datorii

Acordul are și câteva părți bune. Evită implementarea unor creșteri de taxe în valoare de peste 200 de miliarde de dolari pe an și oferă o variantă îmbunătățită a Codului fiscal. Facilitățile fiscale introduse de George Bush în 2001 și în 2003, care expirau, teoretic, pe 31 decembrie 2012, sunt acordate în continuare și capătă chiar statut permanent pentru întreaga populație, cu excepția cetățenilor care câștigă peste 400.000 de dolari pe an (sau peste 450.000 de dolari, în cazul cuplurilor). Aceștia vor trebui să plătească impozite pe venit și pe dividende mai mari (de la 35% la 39,6%), vor pierde posibilitatea anumitor deduceri de taxe și vor achita impozite pe teren mai mari decât până acum.

Pe de altă parte, este interesant că înțelegerea a presupus creșterea cu 2% a impozitelor pe veniturile din salarii. Această majorare se traduce în scăderea puterii de cumpărare a populației cu 115 miliarde de dolari (circa 1.000 de dolari/ gospodărie). Cumulat cu majorarea taxelor pe averi și cu tăierile automate de cheltuieli, austeritatea va genera o scădere a PIB cu 1%-1,5%, cele mai mari reduceri fiind prevăzute pentru prima jumătate a anului.
Perspectivă ce nu pare să impresioneze investitorii, ținând cont că bursa a atins cote-record imediat după ce înțelegerea a fost făcută publică. În final, o redresare mai solidă a pieței imobiliare, corelată cu stabilizarea zonei euro și cu scăderea șomajului, sunt elemente suficiente pentru susținerea unei creșteri economice de cel puțin 2%, indiferent de măsurile fiscale luate acum și de conflictele de la nivel înalt. Cu câteva condiții: sechestrul să fie amânat o perioadă mai lungă de timp, plafonul de îndatorare să fie ridicat, iar Washingtonul să nu decidă oprirea programelor guvernamentale de finanțare în martie, așa cum este prevăzut în momentul de față.

Acordul este menit să reducă deficitul cu 737 de miliarde de dolari în următorul deceniu, obiectiv posibil în primul rând datorită sumei de 618 miliarde de dolari obținute din impozitarea suplimentară a averilor. Doar că, în același interval, deficitele SUA vor spori cu încă 10 trilioane de dolari (echivalentul a circa 5% din PIB) – așadar, presiunea aplicată pe gospodăriile înstărite nici măcar nu va avea vreun efect la acest capitol. Potrivit calculelor Comitetului pentru un buget federal responsabil, ar fi nevoie de noi taxe și de tăieri de cheltuieli în valoare de minimum 2,65 de trilioane de dolari (maximum 3,9 trilioane) pentru ca deficitul fiscal să se stabilizeze în jurul pragului actual, de 74%, până în 2022. După această dată, chiar și aceste sume fantastice se pot dovedi prea mici, în condițiile escaladării cheltuielilor de asistență socială.

S-ar fi putut mai bine

Până acum nouă săptămâni, speram ca acordul să aibă o altă formă. După discursul victoriei în alegeri, președintele a declarat, cot la cot cu președintele republican al Camerei Reprezentanților, John Boehner, că lucrează la o „înțelegere amplă“, prin care să fie reformat sistemul fiscal și cel al asigurărilor sociale. Boehner spera să redeschidă discuțiile asupra unui proiect prezentat în vara lui 2011 și relativ consimțit de Casa Albă, prin care în următorii zece ani s-ar fi strâns 800 de miliarde la bugetul de stat doar prin creșterea mai lentă a beneficiilor sociale. Doar că acum președintele și-a consolidat poziția datorită realegerii în funcție și creșterii economice din ultimele luni. Așa că prețul acceptului său este mult mai mare. Mai mult, Barack Obama a lansat și o campanie agresivă pentru a se asigura că, în cazul în care țara nu reușea să evite vârful fiscal, cetățenii vor da vina pe republicanii din Congres, pentru că au vrut să protejeze bogătașii și au refuzat creșterea impozitelor pe averi. 

Nicio rezolvare, doar o amânare

Noua atitudine a președintelui a în­greunat decisiv atingerea unei  „înțe­legeri ample“; iar încăpățânarea șefului Camerei a pus definitiv cruce acestui proiect. Este adevărat, în săptămâna Crăciunului, Boehner a schimbat tactica și a  înaintat o propunere prin care creștea doar impozitarea milionarilor, sperând astfel să obțină mai multe concesii de la Obama. Inițiativă prin care nu a reușit decât să se acopere de rușine, întrucât propriii săi parlamentari au refuzat să-l sprijine. În final, înțelegerea a fost parafată de doi oficiali de rang mai mic: Mitch McConnell, liderul minorității republicane din Senat, și vicepreședintele Joe Biden, la rândul său fost senator democrat.

Ulterior, Barack Obama a promis că va lucra cot la cot cu republicanii pentru stingerea deficitului, declarându-se „extrem de deschis la orice compromis“. Totuși, evenimentele recente dau de înțeles că, în realitate, nici președintele, nici John Boehner nu sunt dispuși să accepte punctele de vedere adverse. La reluarea discuțiilor, cele două părți vor avea din nou puncte de vedere divergente. Republicanii vor să se folosească de sechestru și de plafonul datoriilor pentru a forța modificarea mai consistentă a sistemului de asigurări sociale și a structurii cheltuielilor publice, în general. De cealaltă parte, Obama a declarat că nu este deloc flexibil în privința plafonului. Mai mult, el vede în noile majorări de taxe o simplă compensație pentru reducerile de cheltuieli de un trilion de dolari introduse în 2011. Iar o scădere suplimentară a deficitului va aduce după sine noi creșteri de impozite, după cum a avertizat în discursul din 31 decembrie. „Dacă republicanii au impresia că voi rezolva problema deficitului exclusiv prin creșterea fiscalității, se înșală amarnic și vor fi surprinși de evenimentele viitoare.“

Poate că era cazul ca apropiații în fața căruia își ținea speech-ul să-l tragă de mânecă și să-i explice că nici măcar succesul său politic și nici victoriile înregistrate atât în alegeri, cât și în ultimele negocieri nu îi dau dreptul să sacrificie beneficiile sociale pe altarul compromisului cu opoziția. Pe scurt, vă avertizăm de pe acum că următoarele două luni vor fi la fel de spinoase ca și până acum.

Un parlamentar republican, Steve LaTourette, a catalogat finalul negocierilor drept «dezgustător, rezultatul minții unor octogenari insomniaci, obligați să voteze în Ajunul Crăciunului».