«Oferim alimente produse în Grecia, dar numai cetățenilor greci!“ Ilias Kassidiaris, purtătorul de cuvânt al partidului Zori Aurii, rostea decis această frază pe 1 august, în fața unei cozi de sute de oameni prost-îmbrăcați, majoritar în vârstă, așteptând un pachet cu ajutoare alimentare în fața Pieței Syntagma. O baricadă de tineri, fete și băieți, purtând tricourile negre pentru care este cunoscut partidul de extremă dreaptă, le verificau buletinele, apoi le dădeau câte o pungă de plastic cu fructe, legume și paste. Zori Aurii este ultimul dintr-un șir de partide europene de extremă dreaptă care se bucură de un sprijin popular crescând. La alegerile legislative din iunie, a câștigat 6,9% din voturi și 18 locuri în parlament. Chiar dacă Nikos Michaloliakos, fondator și președinte al formațiunii, insistă că nu are nimic în comun cu grupările neonaziste, logo-ul partidului  său aduce izbitor cu o svastică, iar salutul pe care i-l adresează membrii de fiecare dată când urcă pe podium este același cu cel cu care era omagiat Hitler. Electoratul Zorilor Aurii este format majoritar din cadre polițienești, tineri neadaptați și locuitori în vârstă ai cartierelor periculoase din marile orașe. Aceștia au fost atrași de donațiile alimentare și de alte propuneri sociale seducătoare; pe de altă parte, pornirile rasiste și antisemite afișate pe față de formațiunea lui Michaloliakos îi îngrozesc pe mulți greci. „Vorbim de un partid format din elemente huliganice, cu conexiuni importante în lumea interlopă“, spune Yiannis Boutaris, primarul din Salonic, criticat recent de Zori Aurii pentru că a acceptat să găzduiască prima paradă gay din istoria orașului. 
În apărarea culturii, nu a buzunarelor
La prima vedere, criza economică și măsurile dure de austeritate din zona euro ar putea explica, singure, ascensiunea mișcărilor anti-imigrație din Grecia, Olanda, Ungaria, Finlanda și alte state UE. Pe de altă parte, Matthew Goodwin, specialist în extrema dreaptă la Universitatea din Nottingham, crede că trebuie să fie mult mai mult de-atât. „Adică votăm cu naziștii pentru că Europa e la ananghie? Prostii“, spune autoritar. Și apreciază că, pur și simplu, preocupările privind disiparea culturii și identității naționale sunt mult mai importante în mentalul colectiv decât grijile materiale. Iar potențialul ridicării formațiunilor xenofobe este la fel de ridicat în întreaga Europă, fie că ne referim la un stat cu rating AAA, cum este Olanda, fie la unul cvasifalit, cum este Grecia. „În momentul acesta, pentru a struni sentimentele naționaliste, este de ajuns ca liderii acestor partide să aibă ceva în cap“, spune domnul Goodwin.
Frontul Național din Franța și Partidul Libertății din Olanda au știut să exploateze ca la carte ostilitatea populației față de imigranți. În paralel, partidele tradiționale se străduie să-și convingă votanții că înțeleg teama oamenilor în fața globalizării și neîncrederea lor față de elitele societății. Asta, în timp ce Partidul Libertății (PVV), una dintre cele mai xenofobe grupări apărute vreodată pe continent, pretinde că ideologia sa își regăsește rădăcinile în Iluminism, așa că trebuie s-o apere cu toate puterile de invazia culturală a intrușilor externi.
La alegerile din 2010, PVV (care luase naștere cu doar cinci ani mai devreme) a reușit să se impună ca al treilea partid olandez folosindu-se de o platformă politică anti-Islam. Liderul formațiunii, Geert Wilders, a numit Islamul o religie de mâna a doua și a cerut public interzicerea Coranului. Paradoxal, în același timp, domnul Wilders și-a format o imagine de apărător al egalității între sexe și a drepturilor homosexualilor. De altfel, este unul dintre cei mai înfocați suporteri ai Israelului, ceea ce dă un plus de credibilitate virulenței sale anti-arabe.
Amprenta domnului Wilders și a partidului său asupra scenei politice olandeze nu va dispărea prea curând. Partidele mari, șocate de exodul alegătorilor, și-au însușit, la rândul lor, părți din discursul său. Un guvern minoritar improvizat recent cu sprijinul PVV a aprobat o serie de măsuri antimigraționiste, cum ar fi interzicerea burcăi și a dublei cetățenii. Majoritatea acestor politici au fost abrogate odată cu retragerea PVV din executiv, însă minoritatea musulmană nu a uitat lejeritatea cu care a căzut pradă calculului politic.
Un călcâi al lui Ahile are, însă, și domnul Wilders: este vorba de economie. În speranța ca va putea astfel să-și camufleze lipsa de soluții pentru criza economică, liderul PVV a adoptat un discurs violent la adresa UE și a monedei unice. „Politicienii de extremă dreaptă încearcă să introducă și un element concret, financiar, în mesajul lor, însă nu au niciun fir logic“, spune Jamie Bartlett, de la think tank-ul londonez Demos. În campania pentru alegerile din 12 septembrie, domnul Wilders mizează pe o platformă anti-UE: critică pachetele de asistență financiară, promite organizarea unui referendum pe tema apartenenței la zona euro, ba chiar amintește de posibilitatea autoexcluderii din Uniune.
Soluția anti-criză, ura față de UE
Jobbik, formațiune maghiară antisemită și antiromi, joacă în altă ligă față de PVV. De bine de rău, politicile economice ale Jobbik sunt destul de sofisticate, pledând pentru un mix de centralizare și protecționism cu beneficii menite să impulsioneze mediul privat. Un amestec intitulat de micul partid „economie națională eco-socială“: reformele economice trebuie să impulsioneze industria maghiară, fermierii maghiari, afacerile maghiare, produsele maghiare și piața maghiară. Cei mai mulți fideli Jobbik sunt orbi și surzi în fața acestor finețuri: ce-i deranjează pe ei sunt multinaționalele, chiar dacă aceste companii, spre deosebire de majoritatea firmelor locale, își plătesc taxele și obligațiile sociale. De altfel, în Ungaria se dezvoltă de pe o zi pe alta o veritabilă subcultură a identității naționale, cu propria muzică, baruri și campinguri proprii, ba chiar și o rețea națională de taxi, Nemzeti.
Parlamentarii de dreapta din Scandinavia nu au prea multe în comun. Totuși, împărtășesc cu toții ura față de Islam, deplâng decăderea spiritului nordic și au puncte de vedere solide în privința mecanismelor de funcționare ale statului de drept. Străinii ajunși aici ar fi șocați de popularitatea de care se bucură aceste formațiuni într-o regiune faimoasă pentru toleranță și înțelegere. Totuși, discursul lor simplu, angajamentele asumate față de protecția bătrânilor, de reducerea taxelor și de conservarea tradițiilor îi atrag pe tot mai mulți.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, în Europa devenise tabu să mai amintești de extrema dreaptă. Doar că, pe măsură ce amintirea războiului se disipează, partidele de la limita eșichierului politic au reușit să-și însușească preceptele economiei sociale promovate de formațiunile de centru-stânga, apoi le-au îmbrăcat într-o aură de protecționism și naționalism. Creșterea lor în popularitate arată că această rețetă funcționează – pentru oprirea lor ar trebui ca partidele tradiționale să găsească metodele prin care să garanteze electoratului că identitatea, cultura și stilul de viață european nu sunt în pericol.