În Grecia a luat naștere prima coaliție guvernamentală „ca la carte“ din istoria modernă a țării. Formarea coaliției tripartite, concept de mult răspândit în statele din nordul Europei, a fost anunțată după două zile de negocieri. La învestitura în funcția de premier, Antonis Samaras, liderul de centru-dreapta al partidului Noua Democrație, a promis „să redea stabilitatea și speranța“ acestui popor ce se confruntă cu cea mai gravă recesiune din istorie.
Ca să-și îndeplinească promisiunea, are nevoie de sprijin puternic din partea restului Europei.  Factorul care a contribuit decisiv la formarea acestei coaliții a fost reușita nesperată a Noii Democrații în alegerile din 17 iunie. Partidul a atras 29,7% din voturi, față de 26,9%, cât și-a adjudecat Syriza, alianța de extremă stângă condusă de Alexis Tsiparis (37 de ani), noul superstar al scenei politice elene, devenit foarte popular după ce și-a convins alegătorii că Grecia poate renegocia pachetul de salvare de 130 de miliarde de euro fără a fi nevoită automat să părăsească zona euro.
Mișcarea Socialistă Panelenă (Pasok) a terminat abia pe locul 3, cu 12,3% din voturi.  Cu 129 de locuri în parlament, Noua Democrație este de departe cel mai bine reprezentat partid (datorită unei legi electorale care îi acordă câștigătorului 50 de locuri în plus). Asociindu-se cu cei 33 de parlamentari Pasok și 17 ai Stângii Democrate, a ajuns la o majoritate confortabilă de nu mai puțin de 179 de fotolii de parlamentar, față de 71, câte figurează în dreptul Syriza. În paralel, formațiuni precum Grecii Independenți, Zori de Aur (cu orientare neonazistă) sau Partidul Comunist au, la rândul lor, câțiva deputați. 
Mulți alegători au simțit o strângere de inimă când și-au pus ștampila pe Noua Democrație. Domnul Samaras are state vechi în politică și este cunoscut pentru pornirile naționaliste și pentru deciziile îndoielnice. Chiar anul acesta a făcut o gafă majoră, insistând pentru organizarea alegerilor în mai (iar rezultatele nu au fost deloc relevante), în loc să-i permită tehnocratului Lucas Papademos să-și continue mandatul de premier.
De fapt, Noua Democrație a câștigat datorită temerilor electoratului privind excluderea din zona euro, chiar dacă în mod normal ar fi avut alte opțiuni politice.  Domnul Samaras a făcut și câteva lucruri de laudă: înainte de întâlnirea liderilor din zona euro, din 21 iunie, a anunțat numirea lui Vassilios Rapanos, bancher și specialist în finanțele publice, în funcția de ministru de finanțe și păstrarea lui Yannis Stournaras la ministerul dezvoltării. Ambii sunt tehnocrați cu valențe socialiste și au făcut parte din echipa care, în 2002, reușea introducerea Greciei în zona euro, într-o perioadă de optimism marcată de liberalizarea pieței și de creșteri anuale de peste 4%.
Apartenența lor la noul guvern este văzută ca un semn al voinței Greciei de a slăbi actualul sistem politic clientelar (între timp, domnul Rapanos a renunțat la portofoliul finanțelor, din motive de sănătate, iar locul i-a fost luat de Yannis Stournaras – n.t.). În rest, structura cabinetului nu este încă limpede. Negocierile dintre echipa domnului Samaras și cea a liderului Pasok, Evangelos Venizelos, au fost atât de dure, încât s-a ajuns la amânarea primei ședințe de guvern. În schimb, Fotis Kouvelis, șeful Stângii Democrate, a afirmat că va sprijini fără să cârtească noua alianță, iar partidul său nu a pretins niciun fotoliu de ministru.  După definitivarea cabinetului, domnul Samaras va trebui să înceapă tratativele cu donatorii de la Bruxelles și Berlin.
Nu va îndrăzni să ceară prea multe: cel mai probabil, va solicita prelungirea cu doi ani, până în 2016, a termenului până la care cheltuielile publice trebuie scăzute cu 11,7 miliarde de euro, iar aparatul de stat, cu 150.000 de posturi. Și-ar dori, de asemenea, să poată crește valoarea ajutoarelor sociale, în ideea de a mai atenua din impactul pe care această recesiune neașteptat de aspră îl are asupra populației.  PIB-ul țării va scădea anul acesta cu 7% față de 4,5%, cât fusese prevăzut inițial.
Așa că spațiul de manevră al domnului Samaras este foarte strâmt. Să ne gândim doar că, dacă nu ar primi următoarea tranșă a împrumutului de la Comisie, la finalul lui iulie, guvernul nu și-ar permite să plătească pensiile și salariile din sectorul public. Iar economia elenă are nevoie ca de aer de un strop de stabilitate. Nici cele mai profitabile companii nu mai au acces la credite, și peste 10 miliarde de euro au fost retrase din băncile grecești de la alegerile din mai și până acum.
Mai mult, trei grupuri internaționale de asigurare a creditelor comerciale refuză să mai acopere produsele vândute pe piața greacă.  Planul coaliției este de a se menține la guvernare timp de 24 de luni, până la alegerile europarlamentare de la jumătatea lui 2014. Este posibil să reușească. După rezultatele dezastruoase de la alegeri, domnul Venizelos, fost ministru de finanțe celebru în trecut pentru conflictele cu statele creditoare, vrea să se reinventeze și să devină recunoscut ca fiind un lider proeuropean. Domnul Kouvelis, singurul membru de stânga al coaliției, știe că nu are de ce să agite apele.
Un nou tur de scrutin l-ar putea aduce la putere pe domnul Tsipras, iar Syriza, cine știe, ar putea lua 35% din voturi, cât să-și formeze majoritatea parlamentară.  Teama de a nu se ajunge la acest scenariu îi va împiedia pe partenerii de coaliție să se revolte împotriva domnului Samaras.  Totuși, convingerea sa că va reuși să schimbe cursul economiei în doar doi ani este naivă. Este adevărat, fonduri pentru impulsionarea creșterii există: de la UE, Greciei îi revin fonduri structurale în valoare de 14 miliarde de euro în vederea modernizării rețelei de drumuri și a altor proiecte de amploare, iar Banca Europeană de Dezvoltare îi oferă, la rândul său, 2-3 miliarde de euro.
Cabinetul anterior, dominat de Pasok, nu a reușit să atragă decât procente infime din aceste sume, din cauza ineficienței administrației publice. Domnul Stour­naras ar face bine să raporteze cifre mai bune, îi atrag atenția bancherii.  Problema Greciei nu este doar absorbția fondurilor europene, ci și a capitalului privat. Investitorii sunt îngroziți de eventualitatea prăbușirii monedei unice. Iar domnul Samaras poate doar grăbi căderea în prăpastie, în niciun caz n-o poate preveni. Așa că, până la găsirea unei soluții viabile la actualul haos din zona euro, Grecia nu va avea liniște.