‘Insolvenţa nu trebuie să sperie pe nimeni şi nici faptul că Hidroelectrica va sta mai mult de luna octombrie în această stare, ci chiar ar trebui să îşi dorească acest lucru. Ştiu că pare o inepţie şi i-am contrariat pe mulţi, dar termenul pe care eu îl estimez ca fiind fezabil este 30 iunie 2013’, a declarat Borza.

Acesta a precizat ca a născut numeroase controverse declaraţia sa referitoare la faptul că toate societăţile cu capital de stat ar trebui să treacă prin ‘purgatoriul insolvenţei’, el fiind un adept al acestei măsuri. Pe de altă parte, Borza a menţionat însă că nu este un partizan al managementului privat în societăţile cu capital de stat, considerând că reprezintă doar ‘bani aruncaţi pe fereastră’.

‘Nu trebuie să ne facem iluzii în ceea ce priveşte managementul profesionist sau privat la companiile de stat. Niciun management adus de la Londra sau Washington nu poate să facă curăţenie într-o societate cu capital de stat, pentru că va găsi aceleaşi contracte împovărătoare, pe care nu va vrea să le denunţe. Dacă va vrea să facă acest lucru, va trebui să plătească sute de milioane de euro penalităţi, pentru că aceste contracte au fost făcute de avocaţi deştepţi ai unor băieţi deştepţi şi s-au securizat din punct de vedere al rezilierii unilaterale’, a explicat Borza.

În opinia acestuia, managerul privat se va trezi cu plata unor indemnizaţii pentru fiecare salariat pe care va dori să îl dea afară, în condiţiile în care salariul mediu brut în Hidroelectrica depăşeşte 1.643 euro/lună.

‘Aceşti manageri privaţi, plăţi cu 100.000 euro sau poate cu un milion de euro pe lună, se vor trezi în momentul în care vor trebui să plătească câte 70 de indemnizaţii dacă vor vrea să dea afară portarul sau femeia de serviciu şi 40 de salarii compensatorii, iar salariul mediu brut pe Hidroelectrica este de 1.643 euro/lună’, a subliniat Remus Borza.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a adăugat, referitor la privatizarea societăţii, că aceasta este o societate strategică pentru România şi este deja parţial privatizată.

‘Am privatizat destul în România şi consider că am secătuit suficient resursele ţării. Mai urmează să vindem şi resursele minerale, în condiţiile în care toate războaiele secolului 21 se duc pe resurse de hrană şi pe resurse minerale. Noi am vândut tot şi de aceea nu sunt un adept al privatizării Hidroelectrica, care poate funcţiona foarte bine şi în portofoliul statului. Societatea este deja parţial privatizată, pentru că 20% din capitalul social a fost transferat la Fondul Proprietatea. Totuşi, privatizarea societăţii este o decizie politică’, a conchis Borza.

Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012, ulterior denunţând mai multe contracte cu traderi de energie, contracte considerate a produce pierderi pentru statul român, dar şi păguboase pentru companie.
SURSA: Agerpres