Anunţul a fost făcut vineri, la Braşov, de secretarul de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Mihail Veştea, care a mai spus că autorităţile locale de pe Valea Prahovei au făcut demersuri la nivelul Guvernului şi Ministerului Transporturilor.

„Pentru ca să se poată implica, autorităţile locale au luat decizia constituirii unei ADI şi este vorba despre localităţile Comarnic, Buşteni, Azuga, Sinaia, Predeal şi Râşnov şi CJ Braşov, eventual şi CJ Prahova, pentru ca acest ADI să devină partener al CNAIR pentru realizarea autostrăzii, dar până atunci să caute şi soluţii pentru fluidizarea traficului”, a spus secretarul de stat în MDRADP, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în aceste întâlniri periodice pe care primarii localităţilor de pe Valea Prahovei le au cu reprezentanţii MT, se caută soluţii. „La ultima întâlnire s-a discutat ce investiţii se pot face în acest an pentru fluidizarea traficului. S-a discutat fiecare punct negru care ar putea să blocheze traficul sau să creeze traficul, iar CNAIR va veni, pentru fiecare punct negru cu soluţii, în termen de două săptămâni”, a spus Mihail Veştea.

Conform acestuia, numărul acestor puncte negre identificate până în prezent este de peste 30, iar soluţiile ar ţine de realizarea unor pasaje subterane pentru pietoni şi modernizare a celor existente, inclusiv dotarea cu lifturi, amenajări de sensuri giratorii etc. „Pasul cel mai important este implicarea autorităţilor locale şi îmbucurător este că ministrul Transporturilor a acceptat şi, undeva pe la două săptămâni, se întâlnesc şi discută”, a maispus oficialul.