Creditele externe obtinute cu garantia statului, in ultimul deceniu, se ridica la peste 6,8 miliarde de dolari. Daca insumam numai imprumuturile bancare nerambursate, furturile de pe piata de capital sau de la societatile nationale, prejudiciile din privatizare, sumele care au circulat in jocurile de intrajutorare, ajungem aproape de valoarea pe care statul roman o are de platit catre creditorii externi. In Romania ultimilor ani s-a furat extrem de usor. Pe de o parte, saracia populatiei si naivitatea au permis escrocilor sa se imbogateasca peste noapte cu banii atrasi prin jocuri de intrajutorare. Pe de alta parte, statul insusi a incurajat hotiile si ingineriile financiare, prin preluarea la datoria publica a gaurilor lasate in economie de profitori. Numai in ultimii doi ani s-au preluat la datoria publica interna active neperformante din sistemul bancar, in valoare de 54.796 miliarde de lei, echivalentul a aproape 3,5 miliarde de dolari.
In acelasi timp, indisciplina financiara a capatat ritmuri de crestere tot mai mari, de la an la an. La sfarsitul primului semestru din anul 2000, platile restante din economie atinsesera 245.091 miliarde lei, potrivit unui calcul efectuat de Florin Georgescu, presedinte Comisiei buget-finante a Camerei Deputatilor si fost ministru al finantelor. Tendinta de inrautatire a disciplinei financiare se remarca, indeosebi, in relatia cu bugetele publice. In primele trei luni ale anului in curs, evaziunea fiscala a crescut cu 200%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in special in industria alcoolului si a petrolului, conform evidentelor Garzii Financiare.
Acestea sunt cifre din economia oficiala. Ce se ascunde in economia subterana este greu de cuantificat. La Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor au fost semnalate 350 de operatiuni suspecte de spalare a banilor, 90% dintre acestea provenind din sistemul bancar.
Specialistii au observat cateva tendinte in comportamentul afaceristilor: transferuri ilegale de valuta, in strainatate, sub acoperirea unor importuri de bunuri si servicii care nu se realizeaza niciodata (adesea, furnizorii sunt firme inregistrate in paradisuri fiscale); plata in avans, pentru achizitionarea de produse din import; nerepatrierea sumelor rezultate din activitatea de export; rambursari ilegale de TVA; scurgeri de bani, peste granita, prin intermediul persoanelor fizice.
Pentru organele de control, aceste situatii nu sunt straine. Ele exista in zeci de rapoarte, care cuprind nume de societati si de persoane care au profitat, incalcand legile sau facand slalom printre ele. Peste rapoartele Curtii de Conturi a Romaniei, inaintate Parlamentului si Parchetului, s-au asternut straturi groase de praf. Comisarii Garzii Financiare recunosc faptul ca persoanele inclinate catre evaziune si furt sunt „profesionisti in materie” si, deci, greu de prins in afara legii. Castigurile dobandite fraudulos sunt greu de comensurat si de controlat, de catre organele fiscale. Cand, totusi, ajung in fata justitiei, aparatorii lor, foarte bine platiti, gasesc o portita care-i scapa de catuse.
Tepe de peste 7 miliarde dolari

31 mai 2001, 12:00
Ultima modificare în 31 mai 2001, 15:00
Creditele externe obtinute cu garantia statului, in ultimul deceniu, se ridica la peste 6,8 miliarde de dolari. Daca insumam numai imprumuturile bancare nerambursate, furturile de pe piata de capital sau de la societatile nationale, prejudiciile din privatizare, sumele care au circulat in jocurile de intrajutorare, ajungem aproape de valoarea pe care statul roman o are de platit catre creditorii externi. In Romania ultimilor ani s-a furat extrem de usor. Pe de o parte, saracia populatiei si naiv
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook