Teodor Minodor Chirica este noul preşedinte al CA Nuclearelectrica. A fost numit şi un nou director financiar

Teodor Minodor Chirica este noul preşedinte al CA Nuclearelectrica. A fost numit şi un nou director financiar
Publicat de Bogdan Ungureanu la 23 iulie 2020, 22:45

În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica de joi, 23 iulie, a fost numit un nou preşedinte al Consiliului de Administraţie, dar şi un director financiar pentru un mandat de 4 ani.

Teodor Minodor Chirica a fost numit joi în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, în urma renunţării la funcţie a lui Iulian Robert Tudorache, potrivit unei informări remise Bursei de Valori Bucureşti.

„Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie SNN din data de 23.07.2020, Consiliul de Administraţie a luat act de renunţarea la funcţia de preşedinte CA a domnului Iulian Robert Tudorache şi a decis numirea domnului Teodor Minodor Chirica în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNN, în conformitate cu prevederile art. 1401 din Legea 31/1990 a societăţilor”, precizează compania.

Potrivit sursei citate, decizia Consiliului de Administraţie survine în contextul renunţării la mandatul de membru în Consiliul de Administraţie al SNN a lui Iulian Robert Tudorache, începând cu data de 24 august 2020.

Totodată, CA a decis numirea lui Paul Ichim în funcţia de director financiar al companiei pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 1 august 2020.

Ichim a ocupat funcţia de director financiar cu provizorat din 31 martie 2020, transmite Agerpres.

Nuclearelectrica este deţinută de statul român în proporţie de 82,5%, restul acţiunilor fiind tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. Principalele domenii de activitate ale SNN SA se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.