Mark Mobius, preşedintele Franklin Templeton Investments, compania care urmează să devină administratorul Fondului Proprietatea (FP), a dezvăluit azi câteva dintre planurile pe care le are în România. Şeful Templeton s-a arătat încrezător în potenţialul acţiunilor Fondului, în ciuda caracterului special al acestuia.

Mark Mobius susţine că prima mutare imediat după preluarea FP va fi „o evaluare exactă şi corectă a activelor pe care Fondul le deţine”. După aceasta, Franklin Templeton Investments va încerca să majoreze prin orice metode, valoarea acţiunilor FP. Una dintre aceste metode este, în viziunea sa, atragerea pe Bursă a mai multor compani nelistate la care FP deţine participaţii.

De asemenea, Templeton are în intenţie să listeze FP pe pieţe străine. Mark Mobius nu a precizat însă nicio coordonată legată de valorile ce ar urma să fie listate în străinătate şi nici pieţele pe care le are în vedere. El a precizat că FP ar urma să intre pe bursă la începutul anului 2010.

Amânările, „problema Guvernului”

Referitor la amânarea aproape continuă a listării Fondului, în mod particular la şedinţa de ieri a Adunării Generale a Acţionarilor FP, Mobius a declarat că „nu am nimic de comentat pe această temă, este treaba Guvernului şi noi nu putem decât să aşteptăm decizia acestuia. Suntem aici şi suntem gata să facem treabă”.

Mobius a mai precizat că va încerca să mărească valoarea acţiunilor Fondului, în limitele pe care Guvernul i le va impune având în vedere caracterul special pe care îl are FP: „Deşi este vorba de companii de stat, pentru noi acest lucru nu este o problemă care să ne îngrijoreze. Pe piaţa de capital din RP Chineză este la fel, sunt opt companii de stat şi, cu toate astea, în timp şi-au crescut valoarea”.

Declaraţiile lui Mark Mobius au fost făcute în cadrul deschiderii oficiale a şedinţei de tranzacţionare a BVB.

DETALII:
Citeşte şi Amânare după amânare în procesul de lansare a Fondului Proprietatea.
Citeşte şi Acţionarii Fondului Proprietatea s-au întâlnit degeaba şi azi

Te-ar putea interesa și: