Potrivit surselor Bloomberg, Telekom Austria a decis să intre din nou în cursa pentru Serbia Broadband (SBB), chiar dacă s-a retras de le lista scurtă a firmelor care vor analiza datele SBB. Alte firme interesate de firma din Serbia sunt Providence Equity Partners Inc, Cinven Advisers LLP şi Altice Finco SA.

Bloomberg estimează că Serbia Broadband (SBB), companie deţinută de fondul de investiţii Mid Europa Partners LLP, ar putea fi vândut pentru aproximativ un miliard de euro iar Telekom Austria va fi nevoit să emită noi acţiuni pentru a putea finanţa această achiziţie.

Luna trecută directorul general de la Telekom Austria, Hannes Ametsreiter, a anunţat că grupul austriac este este interesat de preluarea unor companii din Croaţia şi Serbia care să-i permită să devină cel mai important jucător pe piaţa din Balcani. Potrivit lui Ametsreiter, compania H1 Telekom din Croaţia şi SBB din Serbia sunt ambele active interesante.

Telekom Austria este lider pe piaţa de telefonie mobilă din Austria, unde concurează cu Hutchison Whampoa şi Deutsche Telekom. Compania austriacă deţine de asemenea Mobiltel, cel mai mare mare operator de telefonie mobilă din Bulgaria.
Sursa: Agerpres