Tehnologiile digitale pot ajuta cetățenii, turiștii și economia locală. Cât de pregătiți suntem?

Tehnologiile digitale pot ajuta cetățenii, turiștii și economia locală. Cât de pregătiți suntem?
Publicat de Valentin Vioreanu la 17 mai 2017, 15:28

Reprezentanții Municipiului Alba Iulia alături de cei al altor municipalități și orașe din România, precum și specialisti români și străini, furnizori de tehnologie smart city, vor fi prezenți la Dezbaterea națională Smart City 2017-2020. Nevoi. Soluții. Metode, care va avea loc pe 30-31 mai, la București.

Organizat într-un concept nou, evenimentul reprezintă o continuare a conferinței Smart City, din 2 Decembrie 2016 de la Alba Iulia, ocazie cu care reprezentanții “Celeilalte Capitale”, în care se naște România modernă, vin la București, să împărtășească din experiența proprie, să schimbe opinii cu alte municipalități și să întărească legătura cu partenerii. Orașul Alba Iulia devine Smart City în 2018 la Centenar și urmează să fie un play ground pentru diverse soluții tehnologice, un loc în care acestea pot fi văzute și testate. Se va discuta ce s-a realizat la Alba Iulia și ce se poate face în continuare. Transformarea digitală a orașelor oferă posibilități de creștere pentru România, iar conceptul de Smart City poate fi implementat cu succes și în alte municipalități care pot fi ajutate de soluțiile dezvoltate de companiile private.

Dezbaterea se va constitui ca o platformă de discuții despre nevoile orașelor și despre soluțiile personalizate pe care orice comunitate le poate adopta pentru a investi în viitorul și în bunăstarea cetățenilor lor. La eveniment vor fi prezenti reprezentanți ai mai multor orașe care vor dezbate nevoile de dezvoltare, soluțiile personalizate pe care le pot adopta, despre barierele administrative, nevoia de transformare digitală, nevoile cetățenilor și ale turiștilor. Cât de pregătite sunt aceste orașe să investeacă, dacă există o foaie de parcurs pentru a deveni smart, au alocat bugete locale pentru transformarea digitală vor fi alte teme de discuții în cadrul dezbaterii.

Smart City 2017-2020 va reuni și reprezentanți ai companiilor care au dezvoltat diverse solutii tehnologice, le-au implementat cu succes în țară sau în afara țării. Se va discuta inclusiv despre cum se poate creea un eco-sistem de companii inovatoare și cum pot beneficia orașele din România. Smart City reprezintă un proiect care se bazează pe dezvoltarea de parteneriate cu asociaţii, companii, institute de cercetare-dezvoltare, universităţi şi nu în ultimul rând voluntari care vor contribui împreună la construirea orasului modern și a creșterii calității vieții cetătenilor. Ce beneficii aduc soluțiile smart? Aduc venituri suplimentare? Este fezabilă investiția în aceste soluții? Cum vor impacta afacerile dezvoltarea soluțiilor smart? Suntem pregătiți pentru a asigura securitatea cibernetică?  – sunt numai câteva întrebări la care vom  răspunde și în același timp vom căuta împreună soluții pentru dezvoltarea afacerilor conectate la orașele inteligente.

„Dezbaterile despre soluții inteligente și modul cum acestea pot fi extinse în toată țara sunt importante, pentru o adaptare și utilizare cât mai bună, într-o eră a transformărilor rapide. Așa cum am promis, Alba Iulia, un oraș în care istoria României este acasă, vine la București pentru a arăta stadiul implementării soluțiilor smart și pașii următori în perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri. Companiile, prin participarea la acest proiect, arată determinarea lor pentru construirea unei Românii puternice, prin orașe puternice și dezvoltate economic în beneficiul cetățenilor”, a precizat Marius Bostan – inițiator al proiectului și Coordonator al Dezbaterii Naționale, fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Evenimentul se va încheia a doua zi cu un mic dejun de afaceri, aplicat, la care participă doar reprezentanți ai orașelor și ai companiilor private, furnizoare de soluții Smart City.

La Dezbatere sunt așteptați reprezentați ai: orașelor și municipiilor din România, companiilor furnizoare de soluții și echipamente IT&C pentru Smart City companiilor financiare și companiilor de furnizare a soluțiilor de plăți inteligente, instituțiilor de interes public, mediului academic și mass-media.

Organizatorii evenimentului sunt: Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM, cu susținerea agenției de PR & Events – Concord Communication.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.