Aceleaşi principii păguboase pe care le-am auzit de prea multe ori din gura lui Ion Iliescu riscă să maculeze hârtia din imprimeriile Monitorului Oficial, cu con­secinţe negative asupra clasei de mijloc şi a tuturor celor care muncesc cinstit.

Implementarea taxei unice este una dintre cele mai bune măsuri economice luate de vreun guvern după 1989. În ciuda dezbaterilor politice pe marginea principiilor pe care s-a fundamentat această speţă, rezultatele sunt evidente. Taxa unică a scos la lumina zilei o mare parte din afacerile subterane şi angajaţii „la negru“, reuşind să crească suma colectată la bugetul de stat. Să ne reamintim însă că principiul taxării unice a fost aplicat în România cu destule compromisuri care urmau a fi eliminate pe parcurs. După remanierea ministrului de finanţe de atunci, Ionuţ Popescu, următoarele măsuri s-au rătăcit, probabil, sub un teanc de ziare vechi de pe fundul sertarelor lui Sebastian Vlădescu. Una dintre problemele ce urmau a fi rezolvate în viitor se referea la valoarea CAS. Mai mult, exista speranţa de a reduce şi taxa pe valoarea adăugată, tot la 16%. De asemenea, faptul că avem o cotă unică pentru orice taxă ar fi simplificat enorm procedurile birocratice cu efect direct asupra creşterii gradului de colectare şi micşorării fraudelor, concomitent cu micşorarea aparatului administrativ. Pe scurt, oameni mai puţini şi mai bine plătiţi la stat, oameni cu viaţă mai uşoară şi mai buni platnici la privat.

Din nefericire, situaţia economică actuală deschide calea spre declaraţii fornăitoare ale stângiştilor pe marginea echităţii sociale. Aceleaşi principii păguboase pe care le-am auzit de prea multe ori din gura lui Ion Iliescu riscă să maculeze hârtia din imprimeriile Monitorului Oficial cu consecinţe negative asupra clasei de mijloc şi a tuturor celor care muncesc cinstit. Mai nou, Traian Băsescu a ajuns să recite declaraţii de dragoste copiate după fiţuicile lui Patriciu pe sub ferestrele miresei liberale părăsite pe motiv de nepotrivire de caracter. Pasămite, o guvernare PDL – PNL ne-ar putea aduce o taxă unică de 12%. Cât este de credibilă o asemenea declaraţie în vremuri în care statul se împrumută din trei în trei săptămâni ca să plătească pensii şi salarii?

Să judecăm faptele, nu vorbele! România cheltuieşte mult mai mult decât produce. Un FMI mai flexibil ca oricând a negociat cu noi un program rezonabil care să ne aducă pe o traiectorie sănătoasă. Obiectivul final: un deficit bugetar de 5,9% din PIB pentru 2010. Asta se poate obţine fie mărind încasările, fie micşorând cheltuielile. Orice manager ştie că într-o asemenea situaţie este bine să apeşi pe ambele butoane. Astfel, dacă sistemul fiscal ar fi simplificat, s-ar permite reducerea aparatului birocratic atât la statul care colectează, cât şi la agenţii economici care plătesc. Cota unică este potrivită exact din acest motiv. Dar nivelul ei ar trebui să fie mai mare, fiindcă trebuie compensate toate celelalte taxe anulate. Simplu şi eficient. Din păcate, nu şi pentru politicienii aflaţi în campanie electorală. Ei au nevoie de mesaje cu impact la mase. De aceea preferă să vorbească prostii de genul taxei unice de 12% sau reintroducerea impozitării progresive. Chestiuni care arată bine pe hârtie, dar care în practică ar avea costuri atât de mari, încât ar îngenunchia economia pentru mulţi ani de acum înainte.