Ce presupune noua taxă propusă?
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, noua taxă specială de protecție civilă ar urma să fie percepută începând cu anul fiscal 2026. Aceasta ar reprezenta 2% din impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice și 0,5% din valoarea impozitului stabilit pentru clădirile deținute de persoane juridice.
Oficialul a precizat că această taxă ar urma să fie plătită de toți proprietarii de imobile din municipiu. Contribuția va apărea separat pe chitanțele de plată, iar sumele colectate vor fi folosite exclusiv pentru investiții în adăposturile de protecție civilă.
„Această taxă specială ar urma să fie achitată de toţi proprietarii de imobile. Sumele încasate ar urma să fie folosite exclusiv pentru lucrările la adăposturile civile. Taxa specială va fi menţionată separat pe chitanţele primite de contribuabili. Această contribuie a fost propusă în etapa de dezbatere a proiectului de hotărâre de Consiliu Local Braşov privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2026”, a declarat Toarcea, potrivit BZB.
De ce este necesară această contribuție?
Reprezentanții municipalității justifică inițiativa prin lipsa fondurilor din bugetul local pentru lucrările de întreținere sau modernizare a adăposturilor civile. Sorin Toarcea a explicat că, în anul 2024, din cauza unui deficit bugetar de 10 milioane de euro rezultat din scăderea sumelor primite de la bugetul de stat, nu a mai fost alocată nicio sumă pentru aceste lucrări.
Astfel, prin introducerea acestei taxe speciale, administrația locală încearcă să asigure o sursă dedicată și constantă de finanțare pentru reabilitarea infrastructurii de protecție civilă.
Conform estimărilor primăriei, taxa ar putea aduce anual la bugetul local aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de lei.

Situația adăposturilor civile din Brașov
În contextul tensiunilor internaționale generate de conflictul din Ucraina, Primăria Brașov a inițiat în 2022 un amplu program de inventariere și reabilitare a adăposturilor civile. În anul 2023, administrația locală a reușit finalizarea lucrărilor pentru trei astfel de adăposturi.
Totuși, un audit efectuat de Curtea de Conturi în 2023 a relevat că în municipiul Brașov există 151 de adăposturi civile, dintre care doar 69 sunt considerate operative. Capacitatea totală de adăpostire este de 15.768 de persoane, ceea ce acoperă doar 6,64% din populația orașului, estimată la 237.589 de locuitori.
Propunerea privind introducerea taxei se află în prezent în faza de dezbatere publică. Reprezentanții Primăriei invită cetățenii să își exprime opiniile, în vederea luării unei decizii finale de către Consiliul Local. Implementarea taxei ar putea marca o premieră la nivel național, fiind prima contribuție locală destinată exclusiv protecției civile.