Fiecare bicicletă e împodobită cît mai fistichiu. Fiecare biciclist sau biciclistă poartă cască, rucsac şi afişează un nou gen de mîndrie. Mîndria de a fi biciclist pe Calea Victoriei.
Sînt şi eu biciclist. Într-o vreme, am mers cu bicicleta pe post de exerciţiu sportiv. Fiind un plebeu, consider că bicicleta e înainte de toate un instrument de lucru. Pe vremuri, era mijlocul de transport al omului sărac, care nu-şi putea permite să aibă maşină. Mai nou, în Occident bicicleta e un mijloc de transport preferat maşinii nu atît din motive de sănătate , cît mai ales din motive practice.
Maşina nu mai e rentabilă în oraş, unde multe locuri interzic automobilul, şi ambuteiajele se ţin lanţ. În aceste condiţii bicicleta e un mijloc de transport ideal.
La Gand, în cele două Gări ale oraşului – Dampoort şi Sint Pieters – au fost amenajate parcări uriaşe de biciclete. Ajuns la Dampoort, am văzut cum tipa care călătorise pe scaunul de alături de la Bruxelles, după coborîre, s-a dus în parcare şi şi-a luat bicicleta. Drumul spre casă l-a făcut cu bicicleta. Cum trenul respectiv era un fel de navetă pentru cei din Gand care munceau la Bruxelles, mi-am dat seama că belgianca venise cu bicicleta pînă la gară, o lăsase în parcare şi se urcase în tren.
Că bicicleta e un mijloc de transport util şi nu un moft, am conchis văzînd o mulţime de biciclişti pedalînd prin Gand pe timp de ploaie. Autoritatea se preocupă de bicicliști ca de cetăţenii cărora trebuie să li se faciliteze folosirea bicicletei şi nu ca de nişte inşi care se fandosesc, pentru că e la modă să lupte pentru drepturile bicicliştilor. Peste tot vezi indicatoare care definesc un traseu pentru biciclete.
Parcările au şi un sector dedicat bicicletelor. Petit Futé Bruges, Anvers-Gand-Flandre ţine să precizeze la punctul conduită auto pe traseu: „Ţineţi cont că multe oraşe belgiene favorizează şi încurajează circulaţia ciclistului.Fiţi curtenitori: Cedaţi-le prioritatea!”
Într-adevăr, circulînd cu maşina prin Flandra, mi-am dat seama că bicicliştii se bucură de prioritate absolută faţă de automobilişti. Iar bicicliștii profită de asta pînă la a se manifesta ca dictatori absoluți ai circulației.
Chiar şi cînd e pe zebră, pietonul se uită în dreapta şi-n stînga, pentru a sări în lături dacă vreo maşină ar socoti că e cazul să-l calce, sau grăbeşte pasul, ca să ajungă pe trotuar, un loc mai sigur decît zebra.
Despre un pieton care se aventurează printr-un loc nemarcat, inutil să mai vorbesc. Totul în înfăţişarea sa respiră tensiunea provocată de gîndul că în acest loc şi în acest moment trebuie să se protejeze şi nu să fie protejat. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Noul dictator al circulaţiei: Biciclistul.
Ce înseamnă pe teren prioritate absolută, aveam să văd pe pielea mea. În Flandra, am închiriat o maşină. Conducerea unei maşini închiriate peste graniţă implică trei mari probleme:
Obişnuirea cu noua maşină după ceai condus amar de ani altă maşină. La Ghent, am ales un Golf automatic, deoarece la Bucureşti am un Tiguan automatic. De cum am pus-o în mişcare, mi-am dat seama că, spre deosebire de maşina mea, asta frîna brusc, aruncîndu-te cu nasul în parbriz de cum puneai piciorul pe frînă. Înainte de a porni spre aparthotel, am făcut cîteva exerciţii de traseu prin jurul firmei de închiriat. Cu toate acestea, ieşit pe autostradă (n-aveam altfel cum să ajung în oraș) am condus pe banda întîi cu patruzeci la oră. Se înţelege că m-am pricopsit cu claxoane de la toate hardughiile din spate. Felul în care circulă TIR-urile pe autostradă.
