A doua ţară cea mai populată de pe planetă, India a raportat până în prezent peste 182.000 de decese provocate de COVID-19 şi 15,6 milioane de cazuri de contaminare, determinându-l pe prim-ministrul Narendra Modi să intervină pentru prima dată la televiziune de la „explozia” cifrelor legate de pandemie, transmite Agerpres.

Situație dramatică în India

Recunoscând că India şi cei 1,3 miliarde de locuitori ai săi duc „încă o dată o mare bătălie”, Modi le-a cerut compatrioţilor să depună mai multe eforturi în faţa pandemiei pentru a evita impunerea de noi lockdown-uri în ţară, pe fondul unei grave crize sanitare asociate unui al doilea val epidemic virulent.

„Situaţia era sub control în urmă cu câteva săptămâni şi al doilea val a venit ca un uragan”, a subliniat el.

În pofida oraşelor sale supraaglomerate şi a sistemului sanitar depăşit, India reuşise până acum să scape relativ nevătămată dintr-o pandemie care a ucis peste trei milioane de persoane în întreaga lume. Însă ultimele săptămâni au fost marcate de adunări în masă. Milioane de persoane au participat la festivalul religios hindus Kumbh Mela, la mitinguri politice, la nunţi fastuoase sau la evenimente sportive.

Potrivit presei, producţia de medicamente esenţiale împotriva coronavirusului a fost încetinită sau chiar suspendată în unele fabrici, iar licitaţiile pentru fabricile care produc oxigen sunt întârziate. În prezent, familiile bolnavilor sunt forţate să plătească preţuri exorbitante pe piaţa neagră pentru medicamente şi oxigen, iar grupurile de WhatsApp sunt inundate de solicitări disperate de ajutor.

Şeful guvernului local din Delhi, Arvind Kejriwal, care s-a autoizolat marţi după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a scris pe Twitter marţi seara că unora dintre spitalele din această metropolă cu circa 25 de milioane de locuitori nu le-au mai rămas decât „câteva ore de oxigen” în rezerve

India a impus noi restricții

În acest context, Satyendar Jain, ministrul Sănătăţii din Delhi, a cerut guvernului federal să „restabilească lanţul de aprovizionare cu oxigen pentru a evita o criză majoră”.

Spitalele din statul Maharashtra, în vestul ţării, şi capitala sa supraaglomerată, Mumbai, epicentrul focarului de coronavirus, se confruntă, de asemenea, cu penurii severe, potrivit presei.

Pe fondul exploziei numărului de cazuri, statele indiene au impus diferite restricţii: de luni seară New Delhi este în lockdown timp de o săptămână, în Maharashtra, toate magazinele neesenţiale au fost închise, iar Uttar Pradesh, un stat cu o populaţie de 200 de milioane de locuitori, impune un lockdown pe perioada weekendului.

Statele Unite descurajează în prezent călătoriile în India, chiar şi pentru persoanele complet vaccinate, în timp ce Marea Britanie a adăugat ţara pe „lista sa roşie”.

India a administrat până în prezent peste 130 de milioane de seruri anti-COVID-19 şi, începând din 1 mai, toţi adulţii vor putea fi vaccinaţi.