Tableta Samsung Galaxy NotePro 12.2, disponibilă în România

Tableta Samsung Galaxy NotePro 12.2, disponibilă în România
Publicat de Bogdan Biszok la 9 aprilie 2014, 17:39

Samsung anunță disponibilitatea pe piața locală a Samsung GALAXY NotePro (12.2 inch), prima tabletă cu un display de 12.2-inchi WQXGA Widescreen.

Cu un display de 12.2 inch WQXGA Widescreen (16:10) și o rezoluție de 4 milioane de pixeli (2.560×1.600) utilizatorii se pot bucura de redarea conținutului video Full HD la o calitate uimitoare.

Samsung GALAXY NotePro (12.2 inci) vine cu instrumente de ultimă generație, pentru ca utilizatorii să poată gestiona, cu același device, atât viața personală, cât și cea profesională, putând beneficia de mai multă productivitate și libertate.

Samsung a dezvoltat funcția Quad View, care permite împărțirea ecranului în patru ferestre diferite și care, alături de S Pen, le oferă utilizatorilor posibilitatea de a extrage și copia conținut dintr-o fereastră în alta și de a realiza activități multiple. Samsung S Pen face ca utilizarea tabletei să fie cât mai eficientă, mai ales cu funcții precum Action Memo, Scrapbook, Screen Write și S Finder. Cu Pen Window, utilizatorii pot accesa instantaneu aplicații precum YouTube sau calculatorul, desenând o fereastră de orice dimensiune pe ecran.

Prin intermediul funcției Remote PC utilizatorii pot controla dispozitivele de acasă sau PC-ul de la birou. De asemenea, Samsung GALAXY NotePro face ca întâlnirile de la birou să fie mult mai simplu de organizat, e-Meeting fiind organizatorul personal care are capacități impresionante de transfer.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.