Sub această ideologie, anumite forțe politice locale promovează mesaje și acțiuni ce deservesc interesele geopolitice ale Moscovei în Republica Moldova, afectând direcția europeană a țării, spun cei doi experți consultați de Ziarul de Gardă.
Suveranismul în Republica Moldova
Potrivit sursei menționate, originea ideologică a acestui curent se regăsește în Rusia anilor 2000, fiind formulată de Vladislav Surkov, consilier al președintelui rus Vladimir Putin, sub denumirea de „democrație suverană”. Acest model se opune democrației liberale și valorilor globaliste occidentale, susținând ideea că fiecare națiune trebuie să-și stabilească propriile reguli democratice, fără influențe externe.
„Conceptul de suveranism în regiunea noastră își are rădăcinile în ideologia „democrației suverane” formulată de Vladislav Surkov, consilier al președintelui rus Vladimir Putin, în 2006, spune politologul Igor Boțan”, este scris în articolul menționat.
Politologul Igor Boțan oferă următorul punct de vedere.
„Această noțiune de democrație suverană este contrapusă democrației liberale și globalismului, care ar fi un proiect al imperialismului occidental, pentru instaurarea dominației prin intermediul companiilor transnaționale”, subliniază Igor Boțan.
Această doctrină promovează ideea că fiecare națiune are dreptul să-și definească propriul model de democrație, fără influențe externe.
„În realitate, acest concept a fost utilizat pentru a justifica consolidarea puterii autoritare în Rusia și pentru a respinge valorile democratice occidentale, mai spune politologul. În Republica Moldova, această ideologie a fost adoptată de Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon”, este scris în articolul menționat.
Igor Boțan oferă și următoarea explicație:
„În 2017, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, Dodon a susținut ideea de „glocalizare” în loc de globalizare, promovând interesele regionale și locale în detrimentul integrării în structuri internaționale precum Uniunea Europeană. Actualmente vedem că liderul Partidului Socialiștilor, principala formațiune de opoziție din R. Moldova, ne anunță că s-ar putea ca Partidul Socialiștilor să-și schimbe denumirea în Partid Suveranist, adică să urmeze acest concept”.

Politologul Igor Boțan oferă mai multe explicații
Politologul Igor Boțan spune apoi că acest concept „de democrație suverană ne duce direct la conceptul de lume multipolară”.
„Conceptul de democrație suverană ne duce direct la conceptul de lume multipolară, concept care a fost discutat recent, în luna decembrie, sub auspiciile Academiei de Științe din China, la care a participat faimosul filosof rus Dughin, la care au participat politologi din Statele Unite și care au discutat despre eventuala ordine mondială bazată pe multipolarism, iar centre ale lumii multipolare ar trebui să fie state care au arme nucleare – Rusia, China, Statele Unite, eventual, state musulmane care au arme nucleare. Și vedem că acest concept este foarte încurajator pentru autoritățile din Pakistan și India”, menționează politologul Boțan.
La rândul lui, istoricul Ștefan Bejan, de la comunitatea WatchDog, subliniază că „suveranismul în principiu este de natură rusească”.
„Putin este conștient că, dacă va trebui să negocieze parte în parte cu fiecare stat european, Rusia pornește de pe poziții puternice și poate manipula în funcție de interesele sale, în schimb o Rusie care să negocieze cu Uniunea Europeană înseamnă că Rusia pornește de pe o poziție inferioară. De aceea promovează și chiar susține financiar aceste curente, pentru a dezbina Uniunea Europeană și în felul ăsta pentru a lupta mai eficient cu occidentul”, spune Ștefan Bejan.