În primele nouă luni ale acestui an suma totală a celor zece agenţi economici a crescut cu 900 milioane de lei faţă de finele anului 2010, de la 4,09 miliarde de lei la 4,98 miliarde de lei.

Prima pe listă, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, este Compania Naţională  a Huilei (CNH) Petroşani. Datoriile CNH doar către bugetul de stat se ridicau, la 30 septembrie 2011, la 1,911 milioane de lei.

O altă companie de stat care a depăşit pragul psihologic de un miliard de lei este CFR SA. La finele trimestrului III 2011, compania feroviară de stat avea restanţe către bugetul de stat în valoare de 1,03 miliarde de lei. La începutul acestui an suma era mai mică cu 180 milioane de lei.

Podiumul este întregit de o firmă privată, Galaxy Tobacco, cu o datorie de aproximativ 890 milioane de lei, din care dobânzile şi penalităţi reprezintă peste o treime din total.

Următoarele două locuri sunt deţinute de alte două companii din sectorul feroviar de stat: CFR Marfă şi Electrificare CFR. CFR Marfă se află pe lista societăţilor scoase la privatizare de către stat şi care în anul 2007 avea profit. În acel an, ministrul Transporturilor din acea vreme, Ludovic Orban, spera să obţină din privatizare un miliard de euro. La 30 septembrie 2011, CFR Marfă avea restanţe către bugetul de stat de 265 milioane de lei, aproape dublu faţă de cele deţinute la începutul anului.

Pe locul şase se afla compania fraţiilor Micula – European Food, cu 152 de milioane de lei către bugetul de stat. Următoarea poziţie aparţine Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu 141 milioane de lei. Suma restantă la 30 septembrie este mai mare cu 30 milioane de lei faţă de începutul anului, dar mai mică cu 50 milioane de lei faţă de jumătatea acestui an, atunci când SNLO avea o datorie de 190 milioane de lei. O explicaţie a acestei scăderi a datoriei în perioada iulie-septembrie se datorează acordării unor înlesniri la plată şi nicidecum a unei performanţe a companiei.

Pe locul opt se află Termoelectrica, care la finele anului trecut nu mai figura în top 10 datornici la bugetul de stat. Nerestructurarea sau neprivatizarea companiei în primele nouă luni a adus compania de stat din nou pe lista ruşinii. Datoria către bugetul de stat la 30 septembrie se ridica la 130 milioane de lei.

Surpriza TOPULUI este Poşta Română. Compania de stat care în ultimii doi-trei ani a acumulat datorii peste datorii. Eforturile statului nu au avut rezultate pozitive, compania reuşind doar într-o singură lună să obţină profit. La finele celui de-al treilea trimestru, restanţele Poştei Române doar către Bugetul de stat era de 108,4 milioane de lei.

Ultimul clasat este firma privată Silo Impex care a reuşit să-şi reducă datoria în acest an cu puţin, de la 91,8 milioane de lei la 90,9 milioane de lei, conform datelor prezentate pe site-ul ANAF.