Pe 8 septembrie, românii vor primi a doua tranșă de vouchere pentru alimente

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat deja programul după care se va vira a doua tranșă a voucherelor pentru alimente, în valoare de 250 de lei.

Potrivit MIPE,  în urma actualizării permanente a listelor cu beneficiarii tichetelor sociale, alți 150.000 de oameni vor beneficia de voucherele pentru alimente în timpul celei de-a doua tranșe. Noii beneficiari vor primi cardurile până pe data de 3 septembrie, iar pe 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu cei 250 de lei.

MIPE și emitenții cardurilor și cu Poșta Română au încheiat deja emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a programului național „Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.

În plus, săptămâna trecută, Poșta Română s-a asigurat că toți beneficiarii și-au primit cardul, inclusiv cei care nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Atenție! Dacă nu știți sigur dacă pe lista beneficiarilor, trebuie să vă adresați Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar dacă nu ați primit cardul, atunci contactați Poșta Română.

Vă amintim că listele cu beneficiarii voucherelor pentru alimente au fost deja actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și inclus și noii beneficiari. Aceste liste sunt verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), conform prevederilor din OUG nr. 63/2022.

Noile carduri vor fi emise pe data de 22 august, iar livrarea lor se va realiza prin Poșta Română până pe data de 3 septembrie. Abia pe 8 septembrie vor intra banii pe card. Vă reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

  • producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului);
  • punerea în plicuri și distribuirea la nivel național de către Poșta Română;
  • încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Unde puteți folosi voucherele pentru alimente? Lista magazinelor a fost actualizată

Vă reamintim că sumele de pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor, adică tranșa încărcată în decembrie 2022 poate fi utilizată până în decembrie 2023. Atunci când sunt distribuite, acest carduri sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde pot utiliza cardurile și un număr de telefon la care puteți suma dacă aveți vreo probleme cu acest carduri.

Atenție! Doar beneficiarii pot fi folosite aceste carduri. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa până la un magazin alimentar pentru a-și folosi cardul, atunci îl poate da unei persoane apropiate, însă trebuie să îi dea și actul său de identitate.

Dacă doriți să aflați soldul curent / suma disponibilă pe card sau alte informații, puteți suna la Serviciul Clienți al emitentului de carduri:

  • Edenred: 021 301 33 03
  • Sodexo: 021 204 46 64 UP
  • România: 0374 66 22 73

Lista cu magazinele în care puteți folosi voucherele pentru alimente este disponibilă aici — https://bit.ly/3SlteJ8, iar pe acest link găsiți răspunsurile la cele mai frecvente întrebări legate de voucherele pentru alimente – https://bit.ly/3zMCxe2.

Vă amintim că beneficiarii acestor tichete sociale sunt:

  • pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigo;