„Aşa ceva se întâmplă doar în România!“, este expresia cel mai des folosită de cei care se plâng de scandaluri, incompetenţă şi corupţie.
Cu toate acestea, analizând situaţia, putem observa că multe dintre lucrurile de care ne plângem sunt cauzate chiar de noi înşine. Am avut şansa să fiu crescut în SUA şi în Europa şi am experienţa traiului în România de 15 ani încoace. Standardele ţărilor mai dezvoltate în care am trăit îmi oferă un termen de comparaţie pe care am ajuns uneori să îl cred prea idealist.
Totuşi, ele oferă o alternativă pe care ar trebui să ne străduim să o atingem pe toate planurile: social, politic şi economic. M-am gândit la câteva dintre exemplele care demonstrează absurdul unor situaţii şi de ce România mai are încă multe etape de parcurs până să devină un stat european modern.
Indiscutabil, România traversează o perioadă economică dificilă şi se străduieşte să atragă venituri pe orice cale. Taxe mărite, amenzi agresive şi introducerea de noi impozite sunt câteva dintre măsurile Guvernului. O astfel de taxă este „taxa de discotecă“, aplicată cluburilor, discotecilor, barurilor etc., care se stabileşte în funcţie de numărul luminilor (da, se verifică şi culoarea becurilor), de mărimea ringului de dans şi de capacitatea sistemului de sonorizare. Nu taxa în sine este problema, ci modul în care este aplicată. Iată un exemplu recent de cum a fost aplicată taxa de către autorităţile din sectorul 1 unui club de muzică live din centrul Capitalei, calculând arierate pe cinci ani şi rezultând o amendă de 5,5 milioane de euro (nu RON!).
Această sumă reprezintă de zece ori mai mult decât venitul mediu anual al clubului respectiv. În ciuda repetatelor cereri de a revizui aplicarea incorectă a legii, singurul răspuns al autorităţilor a fost tradiţionalul ridicat din umeri. Clubul nu are altă opţiune decât să se închidă. Pentru a oferi o perspectivă asupra situaţiei, e ca şi cum ai taxa un chioşc după aceleaşi criterii după care taxezi Exxon Valdez pentru dezastrul ecologic cauzat. Iată o idee interesantă pentru o campanie adresată companiilor care vor să investească în operaţiuni comerciale în Bucureşti.
Permiteţi-mi să vă ofer un alt exemplu dintr-un spectru politic mai larg. Respingerea din spaţiul Schengen a fost intens dezbătută şi mediatizată. Acuzaţiile de ipocrizie la adresa Franţei şi de intimidare la adresa Germaniei au avut ecouri în cercurile diplomatice de la Bruxelles. Da, România îndeplinise criteriile tehnice de atingere a standardelor şi bifase toate căsuţele. Există totuşi un aspect pe care mulţi din Palatul Victoria par să-l neglijeze: a fi membrul unui club nu înseamnă doar să fii îmbrăcat corespunzător şi să-ţi împătureşti şervetul corect la masă. Conceptul de a împărtăşi valorile acelei instituţii presupune o intenţie autentică, nu doar a declara dorinţa de a adera la anumite reguli, ci şi de a le pune în practică. Auzim prea des cuvintele potrivite, dar nu vedem niciodată rezultatele lor concretizate în acţiuni coordonate. Înainte de a ne plânge de ceea ce vedem în jurul nostru, ar trebui să ne întrebăm dacă punem în aplicare ceea ce predicăm.
Radu Florescu este CEO Centrade Saatchi & Saatchi

Te-ar putea interesa și: