Sume enorme! Mihaela Buzărnescu și-a dezvăluit secretul. Câţi bani cheltuie într-un sezon

Sume enorme! Mihaela Buzărnescu și-a dezvăluit secretul. Câţi bani cheltuie într-un sezon
Publicat de Raluca Ionescu-Heroiu la 5 decembrie 2018, 10:02

Mihaela Buzărnescu ocupă locul 24 în clasamentul WTA al celor mai bune jucătoare din lume. De la începutul anului și până în prezent, Buzărnescu a acumulat câștiguri în valoare de 987,029 dolari, potrivit WTA.

În întreaga sa carieră în tenis, românca a câștigat 1,363,846 dolari.

Mihaela Buzărnescu a ajuns în 2018 a doua jucătoare de tenis a României, terminând anul pe locul 24 în lume, chiar dacă o perioadă a fost accidentată.

Într-un interviu pentru prosport.ro, Mihaela a vorbit despre cheltuielile pe care le are într-un sezon. 

„Cheltuielile de-a lungul carierei mele au fost exorbitante. Mult mai mari decât am câştigat din tenis. Anul acesta, recunosc, am aut câştiguri mai bune decât în trecut, dar cheltuielile la acest nivel sunt mult mai ridicate, pentru că trebuie să fii mereu cu cel puţin o persoană sau două alături, antrenor, preparator fizic, fizioterapeut, deplasările sunt foarte costisitoare. Cu cât urci în clasament, cu atât cheltuielile sunt mai mari, şi necesităţile, şi cerinţele. Într-un sezon se cheltuie peste 200.000 de euro”, a spus Buzărnescu.

„Sunt foarte fericită pentru că am reușit să câștig primul meu titlu WTA. Sunt mulțumită de rezultatul muncii mele. Sper că veți fi alături de mine și în viitor, atât în momentele bune, cât și în cele dificile. Sper că voi câștiga și alte turnee”, a spus Buzărnescu, după câștigarea turneului de la San Jose.

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.