Autorităţile au început deja să-i pregătească pe cetăţeni, pentru a preîntâmpina eventuale reacţii de panică.

"Cerem fiecăruia să transmită acest mesaj vecinilor, colegilor, prietenilor, familiei. Ţineţi minte: fără panică, este doar un test" – subliniază agenţia americană pentru gestionarea crizelor Fema, într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet.

Fema, în coordonare cu Ministerul Securităţii Interne şi o serie de agenţii federale, va lansa la 9 noiembrie, miercuri, la ora locală 14.00 (19.00 GMT) un mesaj de alertă generală pentru situaţie de urgenţă (alertă meteo, răpirea unui copil etc.) pentru a testa sistemul.

În rândurile asociaţiilor civice locale şi ale părinţilor de elevi a început să circule un mesaj în care se arată că "poliţia şi serviciile de salvare locale se tem de o eventuală reacţie de panică".

"Este posibil ca alerta de la televiziune să nu indice faptul că este vorba doar de un test" – se precizează în mesaj, potrivit căruia "există temeri ca lipsa de explicaţii să nu genereze panică. Transmiteţi acest mesaj familiei şi prietenilor dumneavoastră ca să ştie că este un test".

La nivelul statelor sau al comunităţilor locale mai restrânse au loc frecvent astfel de teste, dar este prima dată când va fi organizat un asemenea test naţional.
Sursa: Agerpres