SUA, pregătite pentru orice scenariu în Ucraina. Mesajul transmis de președintele Joe Biden
Sursă: Dreamstime
Președintele american Joe Biden a transmis că Statele Unite continuă să se concentreze pe apelurile la diplomație, dar, în același timp, se pregătește pentru orice scenariu. În acest context, atât SUA cât și Marea Britanie au pregătit deja o serie de măsuri în caz de escaladare militară.
SUA „continuă să lanseze apeluri la diplomaţie” pentru rezolvarea crizei legată de Ucraina, dar „suntem pregătiţi pentru orice” scenariu, a avertizat luni preşedintele american Joe Biden, citat de AFP, potrivit Agerpres.
El a indicat că SUA au „expus întreaga amploare a ameninţării” ridicate de Rusia în cursul reuniunii de luni a Consiliului de Securitate al ONU.
SUA și Regatul Unit au pregătit deja sancțiuni dure
SUA au pregătit „dispozitive de sancţiuni specifice împotriva membrilor elitei ruse şi a familiilor acestora” dacă vreodată Rusia va atac Ucraina, declarase anterior purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP.
Washingtonul a identificat „indivizi aparţinând sau gravitând în jurul primului cerc al Kremlinului”, a precizat ea, indicând că aceste persoane sunt „în special ţinte vulnerabile” unor sancţiuni din cauza legăturilor lor financiare foarte strânse cu ţări occidentale.
„Acesta nu este decât un element printre altele în voinţa noastră de a lovi Rusia din toate unghiurile” în cazul unui atac împotriva Ucrainei, a adăugat Psaki.
Regatul Unit, una dintre destinaţiile privilegiate ale investiţiilor oligarhilor ruşi, a anunţat de asemenea luni înăsprirea arsenalului său de sancţiuni potenţiale împotriva unor indivizi sau companii din Rusia.
Washingtonul analizează de mai multe zile detaliile sancţiunilor masive pe care americanii promit să le aplice Rusiei în caz de escaladare militară.
SUA au ameninţat deja, de exemplu, să întrerupă accesul băncilor ruse la tranzacţii în dolari şi să interzică vânzarea tehnologiei americane către Rusia.
NATO: Dăm șansă dialogului diplomatic și politic
În acest context, secretarul General adjunct al NATO este de părere că „securitatea europeană este într-un moment de cumpănă”, având în vedere situația tensionată din Ucraina. Mircea Geoană, a declarat luni că NATO este încă extrem de atentă la mobilizarea militară a Rusiei, care nu dă semne să scadă. Potrivit acestuia, „avem în jurul Ucrainei peste 75% din forțele active ale armatei ruse”.
„Noi dăm șansă dialogului diplomatic și politic, cu toată disponibilitatea (…) Suntem însă extrem de atenți la mobilizarea militară rusă care continuă în jurul Ucrainei. Asistăm la prezența suplimentară a trupelor rusești care vin din Extremul Orient în Belarus, la amplasări de sisteme de rachete S-400.
Deci nu vedem semne ale scăderii presiunii militare ruse pe cele trei laturi în jurul Ucrainei, inclusiv în Crimeea, care este mai apropiată de România și de litoralul vestic al Mării Negre (…)
Astăzi, avem în jurul Ucrainei peste 75% din forțele active ale armatei ruse. Este neobișnuit, este în afara sezonului de exerciții militare (…) Suntem pentru dialog, dar și pentru scenarii mai negative, pentru că nu știm dacă Federația Rusă va decide să folosească, din nou, forța militară împotriva Ucrainei”, a declarat Mircea Geoană.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




