Potrivit BirminghamMail, printre reacțiile adverse înregistrate după vaccinurile Pfizer și Moderna se numără unelE probleme ale pielii.

Efecte adverse ale vaccinurilor

Potrivit unui studiu recent, acestea sunt însă rare și, de obicei, nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Studiul a analizat atât vaccinul de la Moderna, cât și cel de la Pfizer și a identificat patru reacții adverse principale.

Cele mai frecvente au fost erupțiile cutanate și mâncărimea în altă zonă a corpului decât cea în care a fost administrat serul.

Următorea cea mai frecventă reacție este urticaria, o erupție cutanată însoțită de mâncărime care se poate răspândi pe tot corpul. Alte persoane care s-au vaccinat au suferit umflături sau angioedem (umflarea țesutului subcutanat).

Nou studiu despre Pfizer

Studiul a fost realizat de alergologii de la Spitalul General din Massachusetts, care au concluzionat că reacțiile sunt rare, aproximativ 2% din 49.197 de persoane vaccinate suferind reacții cutanate după imunizare. Aproximativ 85% dintre femei au suferit o reacție cutanată în urma imunizării, doar 15% dintre bărbați înregistrând astfel de reacții.

Autorul principal al studiului, Lacey B. Robinson, alergolog și cercetător la MGH, a declarat că reacțiile cutanate nu ar trebui să-i împiedice pe oameni să facă rapelul.