Cercetătorii de la Harvard au vrut să afle exact ce tip de activitate profesională îi face pe oameni fericiți și care dintre meserii le aduce, în schimb, nefericirea. Astfel, susțin autorii studiului, s-a constatat că nu există o anumită profesie, ci mai curând un anumit tip de muncă despre care spun că tinde să-i facă pe oameni nefericiți. Este vorba de acele job-uri în care oamenii se simt izolați și nu pot interacționa cu alții, potrivit Gqindia.

Potrivit cercetătorilor de la Harvard, locurile de muncă care îi fac pe oameni să se simtă mai nefericiți sunt cele care îi izolează, oferindu-le puține șanse de interacțiune umană, precum și oportunități foarte reduse de a stabili relații și prietenii reale cu colegii.

Cine sunt cei care se simt cei mai nefericiți

Printre cei care fac parte din această categorie se numără șoferii de tir pe distanțe lungi sau agenții de pază care lucrează noaptea. Dacă acestea sunt considerate tipuri de job-uri în care oamenii se simt foarte izolați, cei care livrează colete, dar și alți livratori, cei care muncesc în două schimburi, în care abia dacă intră în contact cu alți angajați, pot avea, de asemenea, un sentiment de singurătate profundă și constantă, care se traduce printr-o frustrare tot mai accentuată.

Nu este doar o problemă psihologică

„Sentimentul de a fi deconectat de ceilalți la locul de muncă nu este doar o problemă de ordin psihologic”, a declarat Robert Waldinger, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School și director al Harvard Study of Adult Development, pentru CNBC. De asemenea, spune el, aceasta este din ce în ce mai mult, o problemă de sănătate.

„Așa cum au arătat alte studii recente, singurătatea crește riscul de deces odată cu vârsta într-un grad similar cu fumatul, obezitatea și inactivitatea fizică”, a mai afirmat el.

Job-uri care implică lucrul și funcționarea în echipă au un impact mai pozitiv asupra oamenilor și asupra sentimentului lor de fericire și apartenență. „Dacă ești încurajat să lucrezi în echipă, cu siguranță e mai ușor să construiești relații pozitive cu colegii”, continuă Waldinger. „Dar, dacă mare parte din muncă înseamnă să fii singur tot timpul sau să concurezi cu alții, lucrurile se schimbă”, explică el.

Oamenii care au cel mai bun prieten la locul de muncă sunt mai productivi

Marc Schulz, unul dintre cei care au realizat studiul, susține că, de obicei, managerii tind să creadă că productivitatea este afectată în mod negativ atunci când angajații se pot relaxa sau pot râde unii cu alții la locul de muncă. De fapt, subliniază el, lucrurile stau complet invers.

„Un raport din 2022 arată că oamenii care au cel mai bun prieten la locul de muncă sunt mai productivi și mai implicați, decât cei care nu îl au”, menționează Schulz. În general, studiul sugerează că anumite conexiuni sociale și relațiile semnificative sunt cheiia fericirii oamenilor. Cu cât oamenii au mai multe legături unii cu alții, cu atât se vor simți mai puțin singuri sau nefericiți.