Altii habar n-au de arta, dar au bani cu care nu stiu ce sa faca. Cu totii sunt insa amatori de arta.”Vreau si eu doua trei tablouri in aceste culori. Stiti, tocmai m-am mutat si imi trebuie ceva de pus pe pereti”. Astfel de cereri sunt frecvente la salonul de pictura contemporana al galeriei Hanul cu Tei, cea mai mare galerie de arta din Bucuresti. Solicitantii sunt de obicei oameni care isi permit sa dea chiar si doua trei milioane de lei pe un tablou, cu toate ca nu se pricep aproape deloc la arta. Unii dintre ei stiu ca doresc tablouri clasice sau abstracte si culorile in care ar trebui sa fie pictate. Altii insa vor doar „ceva” care poate constitui un cadou onorabil pentru o ruda, cum ar fi „trei tablouri abstracte pentru ginerele meu” sau o „spaga” pentru o persoana importanta, caz in care aleg, de obicei, un tablou vechi, scump si „daca se poate sa fie de mari dimensiuni”.
De cealalta parte a baricadei se afla cunoscatorii adevarati, persoane care au venituri mai degraba medii si care nu-si permit sa cumpere decat obiecte valoroase. Acestia sunt in general oameni care lucreaza in domeniul artistic sau care provin din familii cu astfel de preocupari.
„Amatorii de arta care dispun de sume mari de bani actioneaza de obicei prin intermediari, care pot fi arhitecti sau comercianti de arta. Acestia din urma vin sa vada obiectele expuse in galerie si tot ei participa la licitatiile care se desfasoara o data la doua saptamani, joia. Exista insa si persoane publice, extrem de cunoscute, care liciteaza prin telefon sau depun un acont pentru obiectul care le place, inainte de licitatie”, relateaza Mihai Voicu, directorul general al galeriei. Obiectele care vor fi scoase la licitatie pot fi vizionate in preziua licitatiei si pot fi acontate in limita unei anumite sume. Daca obiectul nu este vandut la licitatie, el revine persoanei care l-a acontat. Din cauza ca majoritatea obiectelor sunt achizitionate prin intermediari, personalul galeriei nu stie ce traseu au ele dupa ce sunt ambalate si platite. O mica parte sunt revandute in alte galerii de arta, dar majoritatea sunt achizitionate de straini, adesea de cei care lucreaza in ambasadele din Capitala. Preferintele lor se indreapta catre mobila Biedermayer si cea din lemn curbat, covoare de rugaciune, bijuterii din perioada interbelica, fete de masa romanesti. Mai exact, francezilor le plac covoarele romanesti si considera ca valoarea covorului creste direct proportional cu uzura lui. Nemtii apreciaza fetele de masa traditionale, speciale gratie combinatiilor de culori deosebite – unele din ele sunt lucrate in trei nuante de alb (alb zapada, alb unt si alb cenusa). Turcii se dau in vant dupa lampi si tablouri, italienii dupa mobila, iar romanii dupa bijuterii, pe care le cumpara ca sa le poarte.
„Tendinta pietei este de a se vinde cu preturi mari obiecte care nu valoreaza atat de mult. Cumparatorii de arta ar trebui intotdeauna sa verifice si sa compare cotele de pe pietele internationale cu cele din Romania”, spune Mihai Voicu.