Consiliul de leadership climatic (Climate Leadership Council) a fost fondat de Ted Halstead, în prezent președinte și CEO. În februarie 2017, Consiliul s-a lansat oficial odată cu publicarea „The Conservative Case for Carbon Dividends”.

De atunci, Consiliul a reunit un grup de membri fondatori din diverse sectoare, fiind activ în Statele Unite și Regatul Unit și intenționează să se extindă în Germania, China și India.  Climate Leadership Council a pus bazele unei noi strategii ce poate consolida economia la nivel global.

Necesitatea unei soluții climatice conservative

Necesitatea unei soluții în ceea ce privește schimbările climatice crește mult prea puternic pentru a fi ignorată.  Orice soluție climatică ar trebui să se bazeze pe o analiză economică solidă și să includă principiile piețelor libere și ale guvernării limitate. Un astfel de plan ar putea să consolideze economia globală, să reducă reglementările, să protejeze moștenirea naturală și să consolideze o nouă eră a guvernării.

Cei 4 piloni ai planului „Dividende din Carbon”

1. Creșterea treptată a impozitului pe carbon

Primul pilon al planului presupune ca impozitarea emisiilor de dioxid de carbon să crească treptat și ca această reglementare să fie pusă în aplicare în primul punct în care combustibilii fosili intră în economie, adică mină, puț sau port. Economiștii sunt de acord aproape în unanimitate că o taxă pe carbon este cea mai eficientă cale de a reduce emisiile. O taxă pe carbon ar putea începe cu 40 de dolari pe tonă și ar crește constant în timp, trimițând un semnal puternic întreprinderilor și consumatorilor și generând în același timp venituri pentru a recompensa cetățenii pentru reducerea utilizării carbonului.

2. Dividende din carbon pentru toți cetățenii

Toate veniturile din această taxă ar fi returnate cetățenilor în mod egal și lunar prin cecuri de dividende, depozite directe sau contribuții la conturile lor individuale de pensionare. De exemplu, o familie de patru va primi aproximativ 2.000 de dolari în plăți de dividende din carbon în primul an. Această sumă va crește în timp, pe măsură ce rata impozitului pe carbon crește, creând astfel o buclă de feedback pozitiv: cu cât este protejat mai mult climatul, cu atât plățile individuale cu dividende sunt mai mari pentru toată lumea. Administrația de securitate socială ar trebui să administreze acest program, eligibil pentru dividende, pe baza unui număr valabil de securitate socială.

3. Reglementări în ceea ce privește importul/exportul de carbon

Implementarea unor noi reglementări în ceea ce privește carbonul provenit atât din importuri cât și din exporturi ar proteja competitivitatea fiecărei țări și ar pedepsi tranzacționarea liberă de către alte națiuni, încurajându-le să adopte propriile prețuri. Exporturile către alte țări, fără a avea sisteme de prețuri pentru carbon comparabile, ar primi rabaturi pentru impozitele pe carbon plătite, în timp ce importurile din astfel de țări ar plăti taxe pentru conținutul de carbon al produselor lor. Cetățenii ar beneficia din astfel de taxe, sub formă de dividende pe carbon. Alte remedii comerciale ar putea fi de asemenea folosite pentru a încuraja partenerii noștri comerciali să adopte prețuri la carbon comparabile.

4. O Simplificare semnificativă a reglementărilor

Ultimul pilon reprezintă eliminarea reglementărilor care nu mai sunt necesare pentru adoptarea unei taxe pe carbon. O mare parte din autoritatea de reglementare privind emisiile de dioxid de carbon ar fi eliminată treptat, inclusiv o abrogare directă a Planului de energie curată. Impozitele pe carbon ar face, de asemenea, posibilă încetarea răspunderii penale și de stat pentru emitenți. Pentru a construi și a susține un consens bipartizan pentru simplificarea reglementării de această magnitudine, rata inițială a impozitului pe carbon ar trebui să depășească reducerile de emisii ale reglementărilor actuale.

Reducerea anxietății economice

Nesiguranța economică de astăzi este determinată atât de progresul tehnologic, cât și de globalizare. Un program de dividende de carbon oferă o excepție rară: o idee simplă, care întărește economia și ridică perspectivele economice la nivel global.

„Dividendele din carbon ar crește venitul majorității cetățenilor, ajutându-i pe cei care se chinuie din punct de vedere financiar”

Impactul imediat al Politicii Viitoare

Un plan bine conceput ar contribui la creșterea economică prin efectele sale dinamice asupra consumului și investițiilor. La fel cum băncile centrale se bazează pe îndrumări avansate pentru a atinge viitoarele așteptări ale pieței, dacă investitorii știu că o taxă pe carbon va crește constant în timp, efectul stimulator al ratei de impozitare finale ar fi resimțit aproape imediat pentru proiectele de infrastructură și utilități, în special cele care au rambursări pe termen lung. În plus, gospodăriile ar avea un stimulent să se împrumute pentru a face cumpărături durabile care să le reducă amprenta de carbon. Guvernul ar putea chiar să ia în considerare permiterea persoanelor fizice să împrumute cu venitul din dividende, pentru anumite scopuri clar definite, cum ar fi învățământul superior sau achiziționarea unui vehicul electric.

Mai puțină guvernare, mai puțină poluare

Pentru a separa considerarea impozitelor pe carbon de dezbaterile cu privire la mărimea guvernului, majoritatea propunerilor privind impozitul pe carbon sunt acum neutre din punct de vedere al veniturilor. Totuși, această propunere ar merge cu un pas mai departe prin reducerea dimensiunii generale a guvernului și eficientizarea statului de reglementare.

Eliminarea treptată a unor reglementări referitoare la energie ar reduce birocrația guvernamentală, ar promova creșterea economică și ar elibera resursele financiare și de personal acum alocate pentru administrarea și respectarea acestor programe.

Legătura esențială dintre impozitele pe carbon, dividende și scutirea reglementărilor

Pentru a elimina reglementările climatice actuale, acestea trebuiesc înlocuite cu o alternativă bazată pe piață. Politica noastră este adecvată pentru crearea de sprijin public bipartizan și pentru simplificarea reglementării.

Este esențial să se mențină relația unu la unu între veniturile din impozitul pe carbon și dividende, întrucât longevitatea, popularitatea și transparența planului depind de toate acestea. Alocarea încasărilor impozitului pe carbon în alte scopuri ar submina sprijinul popular pentru o creștere treptată a taxei pe carbon.

Stabilizarea unei lumi instabile

Dependența noastră de combustibili fosili contribuie la o lume mai puțin stabilă, dă putere statelor petroliere necinstite și ne face vulnerabili la o piață mondială a petrolului volatilă. Dividendele din carbon ar accelera tranziția către o economie globală cu emisii reduse de carbon și o independență energetică internă.

Acest lucru nu numai că ar contribui la prevenirea consecințelor destabilizatoare ale schimbărilor climatice, ci ar reduce și nevoia de a proteja sau de a căuta în regiunile producătoare de petrol vulnerabile, din punct de vedere politic.

Rețelele electrice sunt susceptibile la atacuri cibernetice, iar o tranziție către surse de energie mai curate combinate cu noi tehnologiile de stocare distribuite ar putea, de asemenea, să consolideze securitatea națională. Prețurile la carbon ar încuraja, de asemenea, energia nucleară internă, promovând în continuare stabilitatea climatică

„Multe propuneri de impozitare a carbonului sunt neutre din punct de vedere al veniturilor. Această propunere merge mai departe prin reducerea dimensiunii generale a guvernului și eficientizarea statului de reglementare” 

Amprenta Politică

Taxa pe carbon ar trebui să crească constant și predictibil în timp, astfel încât companiile și consumatorii să poată planifica în consecință, iar efectele stimulatoare economice menționate anterior să poată fi valorificate. La finalizarea unei perioade de un an, pe baza celor mai bune științe climatice disponibile la momentul respectiv se poate decide dacă rata impozitului ar trebui să crească în continuare.