“E vorba de circa 10%, cât exista finanţare pentru sectorul privat. Cu 10%, deci, va creşte fondul alocat spitalelor pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor”, a subliniat Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.

Ministrul a susţinut că cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu trebuie să o facă pe banul public, iar “când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă”.

„Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat”, a spus Nicolăescu.

În privinţa “căpuşării” spitalelor de stat de către cei care lucrează în privat, Eugen Nicolăescu a precizat că nu exclude o asemenea posibilitate, dar a dat asigurări că autorităţile vor încerca găsirea unor “soluţii, metodologii” care să diminueze acest fenomen.

Capital.ro a arătat încă din toamna anului trecut că De ce aleg femeile însărcinată să plătească de cinci ori mai mult pentru o naștere la privat în loc să apeleze la una dintre numeroasele maternități de stat?
Citiţi articolul despre naşterile la spitalele private aici:Şpaga de la stat dublează generația născută "la privat"