Spectacolul cosmic al anului. Ploaia de meteori Geminide se vede cu ochiul liber și în România
SURSA FOTO: Dreamstime
Fascinanta ploaie de meteori Geminide va oferi în acest an un spectacol cosmic memorabil în perioada 11-16 decembrie. Condițiile sunt ideale, pentru că luna lipsește de pe cer.
Festival astronomic de Geminide
În noaptea de vârf a Geminidelor, specialiștii se așteaptă la un adevărat festival astronomic. Cu peste 1.000 de meteori prevăzuți să strălucească consecutiv, cerul va deveni un adevărat teatru al naturii. Ploaia de meteori promite să ofere un spectacol de lumini strălucitoare într-un tablou cosmic captivant.
Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu subliniază că stelele căzătoare vor fi vizibile fără a necesita instrumente astronomice. Secretul observării lor este foarte simplu. Trebuie pur și simplu să privim în sus pentru o perioadă mai mare de timp pentru șansa de a surprinde momentele magice. Acest lucru este favorizat și de faptul că în acest an luna va lipsi de pe cer.
Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, subliniază sunt condițiile ideale. Luna lipsind de pe cer, spectacolul Geminidelor va fi mai impresionant în Europa, inclusiv în România, iar apogeul se va atinge în noaptea de 14-15 decembrie.
„Curentul de meteori Geminide vine să decoreze bolta cerului cu mii de „stele căzătoare” într-un spectacol fantastic la sfârșit de an. Anul acesta sunt condiții ideale de observare a curentului de meteori Geminide, Luna lipsind de pe cer.
Iar maximum, teoretic, se va întâmpla în timpul nopții în Europa, deci favorabil și pentru România”, a precizat Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), potrivit Adevărul.
Spectacolul este și un mod minunat de a încheia anul, oferindu-ne un cadou cosmic ce marchează finalul unui ciclu astronomic.
Care este sursa neobișnuită a fenomenului
Un aspect fascinant al Geminidelor este legat de sursa lor neobișnuită. De obicei, curenții de meteori au ca sursă cometele. Acești „bulgări de zăpadă” se apropie de Soare și trec din stare solidă în stare gazoasă. Ei eliberează praful prins în gheață și creează spectacolul luminos al stelelor căzătoare.
Totuși, în cazul Geminidelor, povestea este diferită. Sursa acestui impresionant curent de meteori este un asteroid numit 3200 Phaethon. Acest asteroid are o caracteristică specială. Orbita sa îl aduce în vecinătatea Soarelui, la doar 20 de milioane de kilometri distanță.
Cu toate acestea, spre deosebire de comete, Phaeton nu se comportă ca un obiect gazos și strălucitor. Se încăpățânează să rămână un obiect solid, fără coadă sau coamă, adăugând un mister fascinant acestui fenomen astronomic.
Un studiu din 2009 arată că Phaethon este o „cometă solidă” care în preajma apropierii de Soare eliberează praf.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





