Singura institutie care se ocupa de formarea specialistilor in acest domeniu era Centrul de perfectionare a cadrelor din sistemul comertului exterior. Anul 1990 a fost totusi unul de cumpana pentru expertii institutului. Ei s-au vazut nevoiti sa coboare de la catedra si sa-si orienteze programele spre amatorii din provincie. „Fenomen ciudat – comenteaza Catrinel Gagea, directoarea actualului Centru de perfectionare, consultanta si management pentru comertul international PERCOMEX. Desi puterea de cumparare a serviciilor este mai mare in Bucuresti, cei din teritoriu sunt mai interesati intr-o pregatire profesionala.” Chiar daca lucrurile s-au mai schimbat in toti acesti ani de liberalizare economica, tendinta s-a pastrat. Tot mai multi angajati din diferite zone ale tarii si-au manifestat constant preocuparea pentru consolidarea cunostintelor in materie de comert international. Dar pe cont propriu. Intreprinderile nu au mai scos bani din buget pentru instruire, deoarece piata fortei de munca a devenit excedentara. Asa incat multi s-au vazut nevoiti sa continue sa se specializeze pe banii lor pentru a-si putea pastra locul de munca, dar si pentru a gasi unul mai bun.
Dna Gagea spune ca PERCOMEX a avut intotdeauna un program de reconversie profesionala, doar ca el a purtat diferite denumiri in timp. Acum i se spune program de pregatire referent comert exterior. La aceste cursuri au apelat in mod preponderent inginerii. Cei mai multi au urmat apoi si cursurile de limbi straine pentru comert exterior si cele de utilizare a PC-ului. O lunga perioada de timp Centrul a fost singurul furnizor de manuale de limba engleza pentru comert exterior, chiar si pentru invatamantul universitar.
Acum, PERCOMEX este asaltat de tineri cu pregatire economica. Explicatia este pregatirea practica oferita de centru. Dar si nevoia, uneori, de a aprofunda cunostintele destul de …subtiri pe care le asigura facultatile in domeniul afacerilor. „Ei constientizeaza ca fara o baza solida de pregatire este greu sa se descurce. A trecut entuziasmul primilor ani cand toti se apucau sa faca afaceri, este de parere Catrinel Gagea. Au devenit constienti de riscurile unei afaceri incepute prost, fapt pentru care sunt preocupati sa cunoasca toate metodele de negociere sau de derulare a contractelor internationale.”