SONDAJ CAPITAL: Ce au răspuns românii la întrebarea „Vi se pare corect ca statul să-ţi ia banii din bancă dacă ai datorii?”
Autorităţile fiscale de la Atena au început să confişte bani din depozitele constituite la bănci de cetăţenii greci. Datorii de la 200 de euro şi până la câteva zeci de mii de euro sunt recuperate direct din conturile bancare.
În urma acestei ştiri, capital.ro a realizat un sondaj în cadrul căruia cititorii au răspuns la întrebarea: "Vi se pare corect ca statul să-ţi ia banii din bancă dacă ai datorii?".
Aşa cum se poate vedea şi în graficul de mai jos, din aproape 1.500 de răspunsuri, peste 800 de români (53,78%) au răspuns că sunt de acord ca statul să confişte banii din bancă dacă posesorul are datorii la stat, în timp ce 651 de cititori (43,6%) au bifat că nu sunt de acord.

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





